Acasă Religie Spiritualitate: Sănătetea și boala

Spiritualitate: Sănătetea și boala

Viața agitată a omului contemporan este presărată cu multe boli, care îi afectează trupul și sufletul. Stresul, care caracterizează societatea noastră, este generator de suferințe.

În dorința sa de a duce o viață cât mai bună, de a acumula cât mai mult, omul își supune trupul la mult efort, îl suprasolicită, fără a-i acorda odihna necesară. În special, în anii tinereții, omul ignoră complet oboseala, muncind zi și noapte pentru a-și asigura bunăstarea. Însă, în timp, oboseala își pune amprenta asupra trupului, care slăbește treptat, treptat. Apare surmenajul, iar omul nu mai dă randamentul scontat. Atunci i se ridică nenumărate semne de întrebare. Atunci se oprește din goana sa și începe să mediteze mai profund asupra vieții și asupra modului în care aceasta ar trebui trăită. Boala ne face să înțelegem mai bine faptul că suntem trecători, că suntem muritori, că timpul trece cu repeziciune sau, mai bine spus, că noi trecem prin timp, uitând de adevăratele valori după care ar trebui să ne ghidăm în cursul vieții. Boala știrbește sănătatea, “mușcă” din integritatea noastră psiho-fizică și încearcă să ne zdruncine nădejdea și credința. Boala poate fi privită ca o încercare, ca o trezire a conștiinței adormite, ca un mijloc de îndreptare a vieții noastre.

Boala poate fi înțeleasă ca pedeapsă, dar această idee nu trebuie să ne conducă la gândul că Dumnezeu este Cel Care îl pedepsește pe om. Omul se autopedepsește, întrucât – în acest caz – boala survine în urma păcatului. De fapt, boala a pătruns în lume ca urmare a păcatului neascultării (strămoșesc) săvârșit de Adam și Eva în Grădina Edenului (vezi Facere cap. III).

cristian-bolosPentru vindecare, din partea bolnavului se cere o voință puternică

La scăldătoarea Vitezda, Domnul Iisus Hristos îl întreabă pe un slăbănog care suferea de treizeci și opt de ani: “Voiești să te faci sănătos?” (Ioan V; 6). Observăm utilizarea cuvântului voiești, ceea ce ne arată că e nevoie de o dorință arzătoare pentru tămăduire. Tot aici, Mântuitorul ne mai descoperă o realitate, conform căreia păcatul naște boala: “Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuiești, ca să nu-ți fie ceva mai rău” (Ioan V; 14). Păcatul, în genere, înseamnă exces, iar excesul conduce la slăbirea ființei noastre și, implicit, la boală. De pildă, băutura consumată fără măsură duce la beție, iar beția la suferință, atât personală, cât și familială, cauzând dezastre inimaginabile. Mâncarea consumată în exces împinge omul la îmbuibare, iar aceasta cauzează diferite boli, cu grave repercursiuni asupra trupului. Desfrâul slăbește întreg organismul și-l discreditează pe om în fața celorlalți, îl destabilizează, îl depersonalizează, deoarece nu mai prezintă încredere, fiind o persoană (sau mai bine spus un individ) nestatornică în gândire și în sentimente; un om stabil emoțional nu caută “plăcere/satisfacere” în mai multe locuri în același timp. Exemplele ar putea continua.

Prin urmare, se stabilește o legătură profundă între exces-păcat-boală-moarte. Boala netratată la timp este aducătoare de moarte. Mă refer aici atât la boala trupească, cât și la cea sufletească. Dacă trupul este înrobit de patimi, de vicii, suferă, în egală măsură, și sufletul. De ce? Pentru că sufletul se manifestă prin trup, lucrează prin trup. Pe de altă parte, dacă trupul este cuprins de o boală, sufletul luptă împreună cu trupul pentru vindecarea acestuia. Trebuie să existe în permanență un echilibru între trup și suflet, iar acest echilibru este inițiat și menținut de o viață cumpătată (de măsură, de limită). Sfântul Apostol Pavel este elocvent în această privință: “Ori de mâncați, ori de beți, ori altceva de faceți, toate spre slava lui Dumnezeu să le faceți” (I Corinteni X; 31).

Spuneam că boala poate fi privită ca pedeapsă

Da. Este o pedeapsă pentru păcatele săvârșite, dar noi înșine, prin voința noastră liberă, ne atragem această pedeapsă. Dumnezeu permite pedeapsa pentru îndreptarea noastră și, astfel, pedeapsa se transformă într-o încercare cu rol terapeutic. Asistăm la vindecarea trupului și a sufletului. Ce paradox! Boala coincide cu vindecarea, cu tămăduirea! Păcatul este cauza, boala este efectul, iar rugăciunea pătrunsă de credință aduce ridicarea din patul suferinței. Mântuitorul Iisus Hristos ne îndeamnă: “Și toate câte veți cere, rugându-vă cu credință, veți primi” (Matei XXI; 22).

În timpul unei boli, ne dăm seama că L-am uitat pe Dumnezeu, că am neglijat sfaturile Sale, că am uitat drumul spre biserica Sa, că rugăciunea și postul au devenit activități mecanice, lipsite de intensitate, că dialogul intim cu Dumnezeu s-a întrerupt. Boala ne ajută să reînnoim comuniunea noastră cu Dumnezeu, ne învață să ne rugăm mai stăruitor, având convingerea că Domnul ne aude fiecare suspin, că ne vede fiecare lacrimă și că dorința ne va fi împlinită. Lacrimile ne ajută să trăim mai intens dialogul nostru cu Dumnezeu. Rugăciunea stăruitoare trebuie să fie dublată de credința fermă că vom dobândi ceea ce cerem, adică sănătatea, din partea Doctorului suprem al sufletelor și al trupurilor. Prin boală realizăm ce dar important este sănătatea. Am da orice, orice pentru a o redobândi, am face orice promisiune, am renunța la orice bun material numai să fim din nou sănătoși. Până și o simplă răceală creează disconfort și nu-ți permite să te concentrezi la maximum asupra activității pe care o desfășori.

Fiecare om se poate îmbolnăvi; nimeni nu are scutire pe viață de la boală. Însă, boala poate fi și un semn al prezenței lui Dumnezeu, după cum ne certifică un bătrân din Pateric: “Un bătrân oarecare, deseori se îmbolnăvea. În cursul unui an s-a întâmplat să nu fie bolnav. Bătrânul se mâhnea foarte mult din această pricină și plângea, zicând: <<M-a părăsit Dumnezeul meu și nu m-a cercetat!>>” E nevoie de multă tărie de caracter pentru a ajunge la acest nivel, pentru a proceda la o astfel de afirmație. Să fii capabil să Îi mulțumești lui Dumnezeu pentru boala care s-a abătut asupra ta! De fapt, dacă ne judecăm în mod corect și avem conștiința propriei noastre stări de păcătoșenie, nu ar trebui să fim indignați și revoltați în clipa în care suntem încercați. De regulă, greșelile se plătesc. De aceea, trebuie să acceptăm și consecințele nefaste ale faptelor rele pe care le-am săvârșit. Numai un om corect, vertical poate înțelege în profunzime cele două roluri ale bolii: terapeutic și pedagogic. Boala reprezintă o componentă a pedagogiei divine, vizând binele nostru ulterior atât pe pământ, cât și dincolo de moarte, în viața care ne așteaptă.

Preot dr. Cristian Boloș

1 COMENTARIU

  1. Numai sa nu se stabileasca o legatura profunda intre constiinta si boala, ca apoi credinta va dura fix cat boala, si va trebui sa fim vesnic bolnavi pentru a fi mereu capabili sa ne mantuim. alta cale mai putin patologica pentru mantuire nu exista? Stiu pe cineva care din frica de boli, mereu isi gaseste cate una…Spre sa fiti salvat de la innec de un om bolnav, eventual, cu handicap locomotor, fiindca o sa va apuce cu gura de par pentru a va trage afara din apa!

Comments are closed.

- Advertisment -

Cele mai populare

Cazinoul din Constanța monument Art Nouveau

Cazinoul din Constanța, un monument Art Nouveau și un simbol al orașului, cu o istorie zbuciumată, primește o nouă viață.

Florin Iordache ar putea fi numit șef la Consiliul Legislativ.

Controversatul deputat PSD și fostul ministru al Justiției - Florin Iordache ar putea candida pentru postul de șef al Consiliului Legislativ. Parlamentul...

Donald Trump:Ne-am săturat de Coronavirus

Preşedintele american Donald Trump l-a atacat pe doctorul Anthony Fauci, expertul principal în boli infecţioase al guvernului SUA, în timpul unei convorbiri...

București intra în scenariul Roșu

Bucureștiul este vizat începând de astăzi de restricții pe care autoritățile le-au decis luni, după ce rata de incidență a îmbolnăvirilor cu...

Comentarii recente