Guvernul continuă măsurile de protecție socială destinate vârstnicilor cu venituri reduse. Aproximativ 2.750.000 de pensionari cu pensii mai mici sau egale cu 2.574 lei vor primi în luna decembrie suma de 400 lei, reprezentând a doua tranșă din ajutorul total de 800 lei acordat în acest an.
Mesajul ministrului Muncii
Ministrul Muncii, Petre Florin Manole, a subliniat importanța acestui sprijin în contextul actual:
„Avem aceşti bani în buget şi vor ajunge la cei care sunt cei mai afectaţi în această perioadă. Ştim că nu rezolvă multe dintre problemele cotidiene, dar aduce un ajutor concret în prag de iarnă. Este o măsură de protecţie socială la care nu am renunţat şi care va fi binevenită.”
Condiții și excepții
Ajutorul financiar se acordă în mod diferențiat, în funcție de situația fiecărui beneficiar:
– Pensionarii care au ieșit la pensie după 1 aprilie vor primi doar jumătate din sumă, respectiv 200 lei.
– Persoanele care au reședința obișnuită în străinătate nu sunt eligibile pentru acest sprijin, chiar dacă pensia se încadrează în plafonul stabilit.
– În cazul pensiilor de urmaș, suma se acordă individual fiecărui beneficiar.
Un sprijin concret în prag de iarnă
Măsura vine în întâmpinarea nevoilor celor mai vulnerabili pensionari, oferind un ajutor suplimentar în sezonul rece. Autoritățile transmit că sprijinul financiar este parte din angajamentul guvernamental de a susține categoriile sociale afectate de creșterea costurilor de trai.


