Acasă Locale Stiri Satu Mare Stație de oxigen la Spitalul Municipal Carei

Stație de oxigen la Spitalul Municipal Carei

Spitalul Municipal Carei are propria stație de oxigen. Aprovizionarea cu oxigen a instalațiilor din cadrul spitalului a fost finalizată în doar o săptămână.

,,Acest rezultat extraordinar s-a putut realiza datorită colaborării foarte bune a Spitalului Municipal Carei cu Primăria Municipiului Carei și cu agenți economici privați”, anunță autoritățile.

Reamintim că Spitalul Municipal Carei a fost desemnat spital suport pentru pacienții COVID-19. Se va pune un accent deosebit pe dotarea cu echipament de protecție în așa manieră încât nici un cadru medical care își va desfășura activitatea în cadrul spitalului să nu aibă cel mai mic risc de contaminare.

Acesta va putea prelua toți pacienții care sunt purtători de virus și vor fi confirmați pozitiv în urma testării, dar care, de asemenea, suferă și de alte boli, astfel încât să poată fi tratați în acest centru medica

- Advertisment -

Cele mai populare

Educația și școala,sacrificate în continuare

Într-un număr de 305 de școli elevii fac luni cursuri exclusiv online, potrivit ultimelor date transmise de către Ministerul Educației, în contextul în...

PNL SATU MARE – LA UN PAS DE O VICTORIE ISTORICĂ!

După o campanie extrem de eficientă, în care candidații PNL Satu Mare au transmis alegătorilor mesajele cele mai...

Mi-ar fi rușine,Viorel Buda!

Se spune că o campanie electorală nu este doar un prilej de confruntare între competitori, ci și - de multe ori -...

Cu respect! Totuși…cine sunteți?

Am avut parte zilele acestea de o adevărată năvală de candidați pentru alegerile locale, semn că pofta de ciolan nu a putut...

Comentarii recente