Acasă Economico-social National Subprefect demis și posibila carantinare a orașului

Subprefect demis și posibila carantinare a orașului

Conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) a decis, vineri, să spitalizeze pacienţii COVID-19 şi în secţiile Medicală I şi Medicală II, care erau până acum considerate „verzi”, adică secţii cu paturi pentru pacienţii care nu erau infectaţi, a confirmat, pentru AGERPRES, directorul medical al unităţii, medicul Florin Grosu.

„Medicalele încep de astăzi să preia (pacienţi COVID-19 – n.r.)”, a declarat Florin Grosu.

Potrivit acestuia, cadrele medicale din cele două secţii au experienţă în tratarea pacienţilor COVID-19, dovadă că în primăvară aici au fost vindecaţi mulţi dintre aceşti bolnavi.

Directorul general al SCJU Sibiu, medicul Liliana Coldea, explica, în urmă cu două zile, că în aceste două secţii sunt 46 de posturi de oxigen.

„În Medicală I şi II sunt 46 de posturi de oxigen. Aceste posturi, ca să fie funcţionale, sunt condiţionate de existenţa staţiei de oxigen, care este închiriată şi care este în curs de a veni în ţară şi de a fi amenajată în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Sibiu. (…) Luăm în discuţie orice posibilitate de a creşte numărul de paturi de spitalizare”, a spus, miercuri, Liliana Coldea.

SCJU Sibiu tratează cei mai mulţi pacienţi COVID-19 din judeţ, în Unitatea de Primiri Urgenţe, ATI, Secţia de Boli Infecţioase, containere aflate în curtea spitalului, unde au fost amenajate saloane şi, de vineri, şi în saloanele secţiilor Medicală I şi Medicală II.

Judeţul Sibiu are rata cea mai mare de infectare din România, de peste 7 la mia de locuitori, iar vineri se aşteaptă să se ia decizia de carantinare a municipiului reşedinţă.

- Advertisment -

Cele mai populare

De ce ne îmbolnăvește stresul?

Stresul ne macină în fiecare zi şi ne îmbolnăveşte fără să ne dăm seama! Ne enervăm pentru că stăm mult în trafic,...

Ne mândrim cu ei!Antreprenori romani de top.Ediția 2020

Antreprenorii români care s-au remarcat în acest an plin de încercări și pentru comunitatea StartupCafe.ro. Iată o listă (incompletă, evident) de antreprenori...

BNR cere băncilor să modifice până pe 20 decembrie scoringul de acordare al creditelor

Potrivit unei scrisori trimise de BNR către băncile comerciale, acestea trebuie să îşi ajusteze scoringul pentru persoane fizice până pe 20 decembrie...

Animalele de companie vs oameni.Călătorii cu stampilă de vaccin

Guvernul britanic pregătește adoptarea ștampilelor de vaccin anti-COVID aplicate pe pașapoartele celor care acceptă să se inoculeze, pentru a putea călători.

Comentarii recente