Reformiștii din Republica Moldova ar putea avea, din nou, șansa de a încerca să traseze direcția țării, dacă Maia Sandu reușește să câștige turul al doilea al alegerilor prezidențiale de duminică. Victoria ei nu e nici pe departe sigură și chiar dacă o va obține, greul abia atunci începe. Nu ar fi prima oară când bunele intenții și speranțele unei părți din populație ar fi insuficiente pentru a schimba ceva. S-a mai întâmplat, chiar și când circumstanțele erau mult, mult mai favorabile.
Eterna problemă geopolitică: vectorul european vs. vectorul estic
Electoratul Maiei Sandu reprezintă așa-numitul “vector european”, acea parte a populației care se uită către Vest și consideră că viitorul țării se află acolo; aici intră atât cei atrași de prosperitatea societăților occidentale și de statul de drept care se află la baza acestora, cât și o bună parte dintre moldovenii care și-ar dori unirea cu România.
În contrapondere este vectorul estic, în care sunt filo-ruși, sovieto-nostalgici, stânga post-comunistă și așa-numiții stataliști care cred în miturile sovietice privind un popor și o limbă moldovenească; evident că, uneori, categoriile se amestecă – un moldovenist poate fi un filo-rus care are nostalgia URSS-ului și votează descendenții politici ai Partidului Comunist (și am întâlnit și moldoveniști românofobi, dar pro-europeni și de dreapta).
Republica Moldova a oscilat întotdeauna între aceste două mari curente, primul încurajat de UE, Statele Unite și România, al doilea de Federația Rusă. Aceasta din urmă privește Moldova ca pe o fostă provincie aflată ferm în orbita sa și deține suficiente instrumente pentru a face extrem de dificilă o ruptură completă: Transnistria, unde pe lângă regimul separatist pe care îl controlează are și un contingent militar, Găgăuzia, Mitropolia Moldovei aflată în subordinea Patriarhiei de la Moscova, partide de stânga și o parte semnificativă a populației, mai ales cea concentrată în zona orașului Bălți.
În plus, e foarte plauzibil ca Moscova să aibă oameni infiltrați peste tot, de la aparatul administrativ și structurile de forță la exponenții vectorului european, gata să fie activați atunci când e cazul – în fond există precedente în Moldova, începând cu conflictul din Transnistria, iar ce s-a întâmplat în Ucraina atunci când rușii au decis să invadeze Crimeea arată destul de clar cam cât de departe s-ar putea ajunge.
Faptul că Rusia are niște pârghii nu înseamnă însă că o să le folosească simultan pe toate mâine; pentru a se ajunge atât de departe ar fi probabil nevoie de un cumul de factori și o criză majoră ca unirea cu România sau integrarea Moldovei în NATO – ambele excluse în viitorul previzibil. Dacă adăugăm la reținerea relativă a Moscovei și sprijinul pe care îl poate oferi Occidentul, există premizele adoptării unei agende reformiste.
Fracționarea stângii, mobilizarea diasporei și improbabila victorie din primul tur
Maia Sandu a câștigat primul tur al alegerilor cu peste 36% din voturi, fiind urmată de Igor Dodon, cu 32,6%. Plasarea Maiei Sandu pe primul loc a fost, cumva, neașteptată. Dodon a avut de partea sa pârghiile administrației, ceea ce în Republica Moldova asigură, de obicei, niște voturi, pentru el a lucrat un partid mai disciplinat și mai bine organizat decât PAS-ul Maiei Sandu, iar o bună parte din presă l-a favorizat.
Există însă câteva explicații pentru acest semi-eșec al lui Dodon. În primul rând, imaginea sa este afectată de modul dezastruos în care autoritățile au abordat pandemia de coronavirus și de criza economică prin care trece țara, dar și de o serie de dezvăluiri privind legăturile președintelui cu oligarhul-fugar Vladimir Plahotniuc care, oficial, îi este adversar.
În al doilea rând, votul pe partea stângă a eșicherului a fost fracționat – aproape 17% dintre sufragii s-au dus la primarul populist al orașului Bălți, Renato Usatîi, iar 6,5% la candidata Partidului Șor, Violeta Ivanov. Aceste procente arată, de altfel, cât de bizar poate fi comportamentul electoratului din Republica Moldova, dat fiind că în ambele cazuri avem de-a face cu personaje controversate – de numele lui Usatîi se leagă probleme penale, o posibilă tentativă de asasinat și chiar și legături cu FSB-ul, în timp ce Ilan Șor, în prezent fugit din țară, ar fi fost implicat în furtul unui miliard de dolari din sistemul bancar.
În favoarea Maiei Sandu au lucrat și o aparentă maturizare a electoratului de dreapta, care nu și-a mai risipit voturile ca în alți ani și a ignorat în mare măsură ceilalți candidați declarați pro-europeni sau unioniști (toți 4 au obținut, împreună, mai puțin de 8% din voturi), precum și o mobilizare fără precedent a diasporei din Occident, care a votat masiv pentru candidata PAS – voturile din diasporă sunt cele care i-au permis să termine cu un avans de aproape 50 de mii de sufragii față de Dodon.
Incertitudinile turului doi
Diaspora occidentală este văzută ca marele atu al Maiei Sandu: dacă se menține sau se îmbunătățește prezența la urne din primul tur, acest lucru s-ar putea traduce prin 7 – 10% din numărul total de voturi pentru candidata PAS, care se adaugă la cele din țară. Nu este de mirare, în aceste condiții, că diaspora a fost atacată de Igor Dodon imediat după primul tur – actualul președinte chiar a venit cu un concept nou de “electorat paralel”, care amintește de “statul paralel” cu care populiști de prin alte părți caută să-și mobilizeze susținătorii și să-i denigreze, în același timp, pe cei care li se opun.
O confirmare în plus a faptului că diaspora este văzută ca o amenințare a venit și dinspre Moscova: ministerul de externe rus a denunțat transportarea în masă a alegătorilor la secțiile de votare din Vest. Este un caz tipic de propagandă rusească, în care situația este prezentată exact invers decât este în realitate, cam ca în bancurile cu Radio Erevan.
Victoria lui Dodon și Kaliningradul de la Prut
Cu toate minusurile opoziției, alternativa – o victorie a lui Igor Dodon și consolidarea controlului socialiștilor – ar putea să fie catastrofală pentru viitorul pe termen lung al Republicii Moldova. În varianta cea mai optimistă, țara ar rămâne captivă în zona gri de la marginea Europei, cu ochii întorși către Moscova și fără mari perspective de dezvoltare economică – pentru că Rusia cere loialitate, dar nu este dispusă (sau nu are forța financiară) și să investească masiv pentru a le arăta vasalilor săi că această loialitate poate aduce beneficii palpabile.
Dacă Republica Moldova devine stat federal, orice tentativă de a-și găsi un loc în spațiul geo-politic european va putea fi blocată prin veto de Tiraspol. Moldova se va afla ferm, atât timp cât va dori Moscova, în subordinea acesteia. Un Kalinigrad la Prut.- Cătălin Gomboș-
