sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăsusSuspecți de furt, depistați de polițiștii rurali

Suspecți de furt, depistați de polițiștii rurali

La începutul acestei săptămânii, de la o fermă din Botiz s-au furat 5 porci, un generator electric și o motopompă, proprietarul reclamând infracțiunea la Poliție. În scurt timp, polițiștii Postului de Poliție Botiz, care au colaborat în anchetă și cu polițiștii din Viile Satu Mare, i-au găsit atât pe cei trei suspecți, cât și bunurile furate, ce au fost restituite proprietarului păgubit.

Unul dintre suspecți, Francisc M., din Dorolț, muncea chiar la fermă, având astfel acces cu ușurință la bunuri și la animale. I-a cooptat în activitatea infracțională și pe Alexandru G., de 27 de ani, din Botiz și Norbert P., de 27 de ani, din Dorolț, cărora le-a propus inițial să sustragă și să valorifice aparatura electrică. În cursul aceleiași nopți însă, cei trei au decis să fure și 5 porci, pentru care au găsit repede cumpărători, cerând un preț mic.

Preocupați să pună la cale furtul și să acționeze fără să fie prinși, suspecții nu au observat că din mașină le-a căzut o chitanță, ce a constituit ulterior tocmai punctul de plecare în anchetă. Dimineața, când polițiștii au fost anunțați de proprietarul fermei și au efectuat cercetările la fața locului, au găsit în noroi tocmai această prețioasă dovadă, ce conținea informații utile, de la care a fost reconstituit  traseul celor trei bărbați.

Polițiștii au identificat și persoanele cărora le-au fost oferite spre vânzare bunurile furate, astfel încât prejudiciul în valoare de aproximativ 6.000 de lei a putut fi recuperat integral.

Acum cei trei suspecți s-au ales cu dosare penale pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, respectiv complicitate la furt calificat.

3 COMENTARII

  1. Consider ca politistii rurali au dat dovada de competenta reusind sa rezolve cazul bunurilor furate de la o ferma din Botiz iar suspectii s-au ales cu dosare penale.

  2. cei trei hoti au furat acele lucruri deoarece probabil aveau nevoie de bani pentru sarbatori si ne avand un salariu probabil destul demare au fost nevoiti sa faca prin alte mijloace neadecvate si ilegale ceea ce este un lucru rau deoarece nu trebuie sa furi daca ai nevoie de mai multi bani mai bine iti mai cauti un job.

Comentariile sunt închise.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente