sâmbătă, mai 4, 2024
AcasăsusSuspecți de furt, depistați de polițiștii sătmăreni

Suspecți de furt, depistați de polițiștii sătmăreni

Mai multe persoane suspectate de comiterea unor infracțiuni de furt au fost depistate marți, 12 noiembrie a.c., de polițiștii de investigații criminale ori de polițiștii rurali sătmăreni, ce au întocmit pe numele acestora dosare penale.

Printre suspecți se află și doi minori, de 14 și 17 ani, care sunt cercetați pentru sustragere de recolte de pe câmp sau pentru furturi din locuințe.

Minorul de 14 ani, care a și abandonat școala, este suspectat că a pătruns, prin forțarea lacătului, în casa unei localnice de 64 de ani, din Carei, în noaptea de 11/12 noiembrie a.c., și a furat mai multe bunuri. Femeia a reclamat de îndată furtul la Poliție, iar polițiștii Biroului de Investigații Criminale din Carei l-au și găsit pe autorul faptei, urmând a se stabili acum dacă acesta a acționat cu discernământ, având în vedere vârsta sa.

Un alt minor, de 17 ani, a fost surprins de polițiștii Postului de Poliție Craidorolț, furând porumb de pe parcela unui localnic din Țeghea. Minorul a comis fapta împreună cu Robert G., de 39 de ani și Octavian N., de 19 ani, din Craidorolț. Cei trei încărcau porumbul într-o căruță în momentul în care au fost depistați de polițiști, astfel încât întreaga cantitate a putut fi recuperată și restituită proprietarului păgubit.

Suspecții sunt anchetați acum pentru furt calificat, polițiștii verificând dacă aceștia nu au mai fost implicați și în alte furturi.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente