Polițiștii Postului de Poliție Apa, sesizați cu privire la comiterea unui furt din incinta cabinetului medical din localitate, au demarat ancheta reușind în scurt timp să-i găsească pe cei doi suspecți.
Merkior L., de 24 de ani, însoțit de un minor de 13 ani, amândoi din Apa, le-au relatat polițiștilor că au cules cireșe din curtea dispensarului și, profitând de faptul că programul se încheiase, nefiind nicio persoană în zonă, au escaladat un geam și au pătruns în interior, cu intenția de a sustrage bunuri.
Căutând sume de bani sau bunuri pe care le-ar putea cu ușurință valorifica, cei doi au găsit într-un sertar o cutie cu un inel de aur, ce-i aparținea unei angajate. Au furat bunul și ulterior l-au vândut ocazional, astfel că femeia nu și-a mai putut recupera bijuteria în valoare de 500 lei.
Tânărul de 24 de ani, care l-a cooptat în activitatea infracțională și pe minor, este acum anchetat pentru furt calificat, polițiștii verificând dacă acesta nu a mai comis și alte infracțiuni.
Și patrula de siguranță publică formată din polițist și jandarm a intervenit cu promptitudine în cazul unui furt comis miercuri, după ora 14.00, dintr-un magazin de pe Calea Traian, din municipiu. Vânzătorul striga după ajutor, invocând că un bărbat a furat sticle cu băuturi alcoolice din magazin. Polițistul și jandarmul au trecut de îndată la urmărirea bărbatului suspectat de comiterea furtului, ce încerca să-și asigure scăparea, părăsind în fugă locul faptei.
Gheorghe P., de 42 de ani, din Apateu, a fost prins cu bunurile furate asupra sa, acestea fiind restituite unității păgubite, iar bărbatul este anchetat pentru infracțiunea de furt calificat.