Acasă Locale Suspecți în cazul unor infracțiuni de furt, depistați de polițiști

Suspecți în cazul unor infracțiuni de furt, depistați de polițiști

hotPolițiștii sătmăreni, sesizați de victimele unor infracțiuni de furt cu privire la sustragerea de bunuri, au demarat ancheta, reușind în scurt timp depistarea suspecților și recuperarea în parte a prejudiciilor cauzate.

Spre exemplu, proprietarul unei case de vacanță din zona de agrement Apa a reclamat că pe timp de noapte, persoane necunoscute au pătruns în imobil și au sustras un generator electric și un cuptor cu microunde, apreciind valoarea prejudiciului la suma de 3.200 lei. Polițiștii Postului de Poliție Medieșiu Aurit nu numai că au reușit prinderea principalului suspect, un tânăr de 23 de ani, din localitate, dar au recuperat și bunurile furate, pe care le-au restituit proprietarului de drept.

Mai mult, extinzând cercetările, polițiștii rurali au stabilit că Paul B., de 23 de ani, a mai pătruns și într-o altă locuință din Medieșu Aurit, de unde a furat bunuri în valoare de 2.500 lei – drujbă, televizor și elemente de sudură.

Pe numele suspectului a fost întocmit dosar penal pentru furt calificat, polițiștii continuând ancheta pentru a stabili dacă tânărul a mai comis și alte fapte de natură penală.

Și un bărbat de 48 de ani, din Rătești, este anchetat de polițiștii Postului de Poliție Păulești pentru comiterea infracțiunii de furt. Lajos S., aflat sub influența băuturilor alcoolice, a sustras din curtea unui bar din localitatea Hrip, o bicicletă lăsată neasigurată, rezemată de peretele imobilului.

Bunul în valoare de 250 lei a fost restituit părții vătămate, iar pe numele suspectului s-a întocmit dosar penal pentru furt calificat.

- Advertisment -

Cele mai populare

Lucruri inedite pe care nu le știai despre cafea

Pentru multe persoane, consumul de cafea este un adevărat ritual zilnic. Românii nu sunt printre marii consumatori de cafea la nivel european...

Joe Biden a schimbat din prima zi deciziile lui Trump

În primele ore după ce a devenit președinte al Statelor Unite, Joe Biden a semnat 17 decrete prezidențiale. Primul a făcut obligatorii purtarea măștii și...

Bucuresti relaxează restricţiile

Prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu, a anunțat miercuri că, dacă rata cazurilor de COVID-19 la mia de locuitori se va menține sub 3...

Facultatea şi viaţa studentului în 2021

Odată cu începerea semestrului al doilea, majoritatea școlilor se vor redeschide, în timp ce revenirea studenților la cursuri în format fizic este...

Comentarii recente