Inițiat și organizat de către asociația ,,Satele unite ale Maramureșului și Sătmarului”, prima ediție a festivalului ,,Ziua iei sub drapelul României”, are o triplă semnificație identitară: Ziua iei, Sânzienele și Ziua drapelului național, care este marcată în 26 iunie.
Sătmărenii au fost prezenți în număr mare, semn că spiritul românesc este viu și în orașul de pe Someș. În fața acestei mulțimi entuziaste, a urcat pe scenă artiști locali și nume de rezonanță națională ale artei interpretative. Spectacolul artistic a fost deschis de Corala ”Armonia”, dirijor preot Florin Libotean, urmat de corul seniorilor C.A.R.P., dirijor Renata Inovan, a evoluat apoi tânăra solistă de muzică populară, Aida Negrea, ansamblurile folclorice din Călinești și Batarci, cantautorul de muzică folk, Adrian Lupescu, interpretul de hip-hop Giulio, ansamblul folcloric ,,Cununița năzdrăvană”, împreună cu Leontina Dorca și Carmen Maria Sas, ansamblul ,,Doruri sătmărene”, Nicolae Mureșan și Nicolae Mureșan jr., manifestarea fiind încheiată de concertul de cântece patriotice a lui Andrei Păunescu și de celebra Veta Biriș, care a adus din țara moților cele mai minunate cântece patriotice care ne-au însoțit istoria.
Acompaniamentul orchestral, a fost asigurat de către ansamblul ,,Vițe de iederă”, condus de Ionuț Rotar. Despre importanța evenimentului a vorbit deputatul Adrian Cozma, președintele organizației județene, PNL Satu Mare, care a reiterat ideea generoasă a acestei manifestări, ce se sprijină pe cele trei mesaje importante pentru definirea spiritului nostru național: ia – ca simbol al geniului popular, Sânzienele – ca expresie a apartenenței noastre aproape bimilenare la valorile creștine și drapelul național, cel care, în culorile sale sintetizează istoria zbuciumată și glorioasă a neamului nostru. Au mai vorbit: Bianca Murgu, președinta organizației de tineret PNL și Oana Țopa, președintele asociației ,,Satele Unite ale Maramureșului și Sătmarului. “
Evenimentul s-a bucurat de un mare succes, iar organizatorii au promis că ediția următoare, din 2024 va avea și mai multe surprize, care cu siguranță că vor merge la inimile tuturor românilor sătmăreni. Spectacolul a fost prezentat de Victor Constantinovici și cunoscutul realizator de emisiuni Tv, Sergiu Vitalian Vaida.