marți, aprilie 23, 2024
Acasăsus"Trofee din Africa și colecția de arme a Sir Dr. Panczel Zoltan...

„Trofee din Africa și colecția de arme a Sir Dr. Panczel Zoltan Tibor” Expoziție permanentă nouă la Castelul Karolyi

În data de 31 Ianuarie 2014 ora 14:00 va avea loc la Muzeul Municipal Carei, în incinta castelului Karolyi, vernisajul expoziției Trofee din Africa și colecția de arme Sir Dr.Panczel Zoltan Tibor.

Sir. dr. Pánczél Zoltán Tibor, s-a născut la Satu-Mare, la data de 31 mai 1959, fiind al treilea copil din familie. Familia sa își are originea în localitatea Carei, mama, Pánczél (Nonn) Erzsébet, fiind nepoata lui Nonn Gyula, un renumit arhitect din regiune. Studiile le-a urmat în Satu-Mare la școala elementară Rákóczi Ferenc și la „Liceul Maghiar”, studiile superioare le-a absolvit la Universitățile din Timișoara și Budapesta.

Pánczél Zoltán a condus Fornetti România în perioada 2001-2008 și în 2012. Din 2009 devenit consul onorific al Ungariei la Timișoara.

Încă din tinerețe, ca și străbunicul său Nonn Gyula, care a înființat Asociația de Vânătoare în Carei, era pasionat de vânătoare și arme. În localitatea Brebu Nou (jud. Timiș), locul sau de relaxare, a construit o casă, unde a organizat o sală de arme și trofee.

Colecția de arme și trofee de vânătoare a ajuns anul trecut în custodia Muzeului Județean Satu-Mare, fiind donată de către familia lui Pánczel Zoltán Tibor, după decesul acestuia survenit subit la începutul anului 2013.

În cele patru săli de expoziție vor fi expuse arme de panoplie (săbii, cuțite de vânătoare, arme de foc), trofee de animale din Europa (cerb lopătar, cerb carpatin, muflon, capră neagră, miștreți, blană de urs). Splendoarea expoziției este oferită de numeroasele specii africane de ierbivori (antilopa-samur, antilopa-cal, antilopa de apă, antilopa pygargus, antilopa-elan, marele kudu, impala,zebra, gnu-dungat, nyala). Nu lipsesc nici trofee ale vânatului mare din Africa: bivol, struț, girafă, rinocer, elefant, lei. Noua expoziție amenajată în Castelul din Carei aduce un plus de interes pentru acest punct turistic, mai ales că o ofertă de felul acesta la noi în țară se află doar la Muzeul Antipa.

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente