Într-o bună(?) zi, probabil că americanii s-au plictisit de politicienii scrobiți și eleganți, de adepții corectitudinii politice, și l-au ales ca președinte pe zănaticul și aparent carismaticul Donald Trump.
În răvășitoarea carte a nepoatei lui, Mary L. Trump, Prea mult și niciodată destul,(Editura Bookzone, București, 2020) găsim portretul neretușat al celui mai puternic om al lumii. Modul aproape impersonal în care autoarea relatează aspecte din viața clanului Trump, fac cartea aceasta și mai credibilă. Bunicul Fred, cel care a dezvoltat și cultivat tenebrele fiului Donald, un om impasibil, lipsit de sentimente, urmărind mereu cum să stăpânească oameni și lucruri ne-a lăsat moștenire un individ precar, bolnav de putere, dependent de himera unei găunoase glorii.
Mary Trump este de profesie psiholog, așa că ea încearcă să analizeze profilul psihologic al unchiului ei, pornind de la geneza sa, peste care – ca un sos gros – s-a turnat o educație familială bizară, amprentată de un model patern ambițios și nemilos. Defapt, Donald nu este altceva decât o imagine amplificată a tatălui său, ale cărui metehne (și avere!) fiul le-a moștenit din plin.
Trump este un om nesigur pe el, un fanfaron care sacrifică adevărul doar de dragul poveștii confortabile lui, trăiește înconjurat de un set de mituri constructive, dar care în cele din urmă distrug totul în cale. Obișnuit ca să aibă totul pe tavă, doar lui i se cuvin toate lucrurile bune de pe lumea asta!, Donald își plăsmuiește un univers interior mitizant, un ego competitiv, care face doar chestii extraordinare, într-un vertij de trăiri și sentimente mimate. Nu există niciun fel de raportare la realitate. Adevărul nu se află niciun moment înafara ființei lui, acesta este captiv și nu poate fi exterior dorințelor și năzuințelor sale. Foamea de putere, de permanentă recunoaștere a uriașelor sale calități, ne duc cu gândul la delirantele personaje ale istoriei care au produs atâtea și atâtea derapaje.
Mary Trump trage un semnal de alarmă. Defapt, ceea ce se întâmplă cu unchiul său, nu este prea diferit de mersul actual al lumii. Lideri bizari și iconoclaști au apărut în ultima vreme, nu doar pe continentul american. Este destul doar să ne gândim la premierii Marii Britanii sau Ungariei, Boris Johnson și Viktor Orban, sau la președintele Rusiei, Vladimir Putin, ca să ne dăm seama cât de aproape poate fi un astfel de pericol, chiar și de noi! Dar despre acest subiect voi scrie altădată!
Poate că lumea este deja sătulă de politrucii anoști și fără vlagă și vor conducători interesanți, atipici. Acum nu mai să ne gândim cât de interesant și atipic a fost Adolf Hitler, de pildă! Poate că în germenii fiecărei democrații pândește virusul totalitarismului care poate îmbrăca formele cele mai înșelătoare și ademenitoare. Autoarea spune că dacă Donald Trump va mai câștiga alegerile și în 2020, asta va însemna pur și simplu, sfârșitul democrației americane.
Mă trece deja un frison și mă gândesc că poate coronavirusul acesta va cataliza la rândul său, această sumbră premoniție. Convulsiile unei lumi înspăimântate se pot ipostazia în forme maligne de subjugare a lumii!
Adrian LUPESCU
