29.8 C
New York City
sâmbătă, septembrie 24, 2022
AcasăLocaleTupeu, nu glumă. Au dorit să treacă vama cu documente false dar...

Tupeu, nu glumă. Au dorit să treacă vama cu documente false dar s-au ales cu dosare penale

Poliţiştii de frontieră sătmăreni fac cercetări în privinţa a doi cetăţeni români care la controlul de frontieră au prezentat documente false pentru autoturismele pe care le conduceau.

Ieri, 16 august a.c., în jurul orei 11.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pe sensul de intrare în România, un cetăţean român, în vârstă de 37 de ani, din județul Suceava, conducând un autoturism marca Audi A6, înmatriculat în Germania.

În cadrul verificărilor bărbatul a prezentat şi un permis de conducere, cu însemnele autorităţilor din Germania. Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului prezentat, polițiștii au efectuat verificări suplimentare în urma cărora au constatat că permisul de conducere este fals, întrucât nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals şi complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, la final urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

Tot ieri, în același punct de trecere a frontierei s-a prezentat la controlul de frontieră, pe sensul de ieșire din România, un cetăţean român, în vârstă de 40 de ani, din județul Neamț, conducând un autoturism marca BMW, înmatriculat în România.

În timpul controlului vamal bărbatul a prezentat și documentele mașinii, mai exact, cartea de identitate și certificatul de înmatriculare, cu însemnele autorităţilor din România.

Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor prezentate, polițiștii au procedat la efectuarea de verificări suplimentare și au constatat faptul că certificatul de înmatriculare și cartea de identitate sunt false, întrucât nu îndeplinesc condițiile de formă și fond ale unor documente autentice.

De asemenea, s-a mai constatat faptul că autoturismul marca BMW nu figurează înmatriculat în România și că plăcuțele de înmatriculare figurează ca fiind atribuite unui alt autoturism, marca Renault.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat și cu numere false de înmatriculare, conform Codului Penal.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente