vineri, aprilie 19, 2024
AcasăPoliticaInternationalUcrainenii fug de razboi peste frontiera verde

Ucrainenii fug de razboi peste frontiera verde

În data de 04 martie a.c., în jurul orei 19.00, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Negrești Oaș, județul Satu Mare, au depistat, la aproximativ 1.000 de metri de linia de frontieră spre interiorul țării, pe direcția localității Cămârzana, un cetățean ucrainean în vârstă de 46 de ani, care a trecut frontiera din Ucraina în România, pe frontiera verde.

În aceeași zi, în jurul orei 20.00, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Tarna Mare, județul Satu Mare, au depistat, la aproximativ 500 de metri de linia de frontieră spre interiorul țării, un cetățean ucrainean în vârstă de 35 de ani, care a trecut frontiera din Ucraina în România, pe frontiera verde.

Ambii au solicitat o formă de protecție statului român, motiv pentru care s-au demarat procedurile specifice în astfel de cazuri.

De la declanşarea conflictului în Ucraina, în județul Satu Mare au fost înregistrate 82 de solicitări de azil.  77 dintre acestea au fost formulate de cetățeni ucraineni care au intrat în țara noastră prin PTF Halmeu, iar alte șapte de către cei intrați pe la frontiera verde (două persoane prin zona de competență a SPF Negrești, iar celelalte prin cea a SPF Tarna Mare).

În toate aceste cazuri au fost demarate procedurile specifice și informate autoritățile abilitate.

Foto: arhiva

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente