joi, aprilie 25, 2024
AcasăEconomico-socialUE înăsprește regulile pentru vizitatori

UE înăsprește regulile pentru vizitatori

Uniunea Europeană a înăsprit regulile pentru călătorii care vin din afara blocului comunitar, precizând că vor fi primiți liber doar cei din țări cu foarte puține cazuri de coronavirus și aproape niciunul cu noile tulpini, mai transmisibile.

Ambasadorii UE s-au înțeles în privința noii măsuri ce vizează țările non-UE – inclusiv Marea Britanie – la o întrunire din Bruxelles, a declarat un diplomat european pentru Reuters.

Potrivit recomandărilor privind călătoriile ne-esențiale, țările UE sunt încurajate să acorde acces fără restricții (fără carantină, de exemplu), doar cu respectarea unor criterii stricte.

Astfel, vizitatorii trebuie să vină dintr-o țară cu mai puțin de 25 de cazuri de Covid-19 la 100.000 de locuitori în ultimele 14 zile, o rată de infectare mai mică decât în toate țările UE.

Restricțiile de călătorie trebuie introduse rapid pentru țările unde se consemnează o incidență mare a variantelor mai infecțioase de coronavirus, potrivit textului discutat de ambasadorii UE.

Acordul la care au ajuns țările UE se referă la călătoriile ne-esențiale și are caracter de recomandare pentru statele membre, ce au ultimul cuvânt în privința politicii de frontieră.

Unele țări UE, precum Germania, au impus deja restricții chiar mai dure. De exemplu, Belgia a interzis călătoriile ne-esențiale – și ieșirile, și intrările – până în luna martie.

În ultimele luni, UE a căutat să-şi coordoneze abordarea cu privire la restricţiile de călătorie, dar nu întotdeauna cu succes.

Joia trecută, blocul comunitar a scos Japonia de pe lista națiunilor din care călătorii pot veni fără restricții anti-pandemie. Lista conține acum doar șapte țări – Australia, China, Noua Zeelandă, Rwanda, Singapore, Coreea de Sud și Thailanda, dar includerea Chinei depinde de primirea călătorilor din UE în China.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente