joi, septembrie 12, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareUn bărbat din Carei s-a spâzurat în Penitenciarul din Oradea

Un bărbat din Carei s-a spâzurat în Penitenciarul din Oradea

Un tânăr de 29 de ani din Carei s-a sinucis în Penitenciarul Oradea, spânzurându-se de bateria dușului din baie cu un șiret mai gros. Tragedia a avut loc în noaptea de luni, 3 spre azi, 4 aprilie. Acesta a fost adus, recent, din Satu Mare la închisoarea din Oradea, fiind condamnat pentru furt calificat.

Angajații penitenciarului au sunat la „112” și, la ora 01.55, un echipaj SMURD a continuat manevrele de resuscitare, însă la ora 02.30, s-a constatat decesul tânărului.

„La nivelul instituției a fost demarată o anchetă internă pentru a stabili împrejurările producerii evenimentului, iar despre decesul persoanei custodiate conducerea Penitenciarului Oradea a anunțat: familia decedatului, judecătorul de supraveghere, Administrația Națională a Penitenciarelor, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, Inspectoratul de Poliție al Județului Bihor și Serviciul de Medicină Legală, care efectuează cercetări în cauză”, spun reprezentanții Penitenciarului Oradea.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare