luni, decembrie 2, 2024
AcasăDivertismentUn român afacerist care și pune în practică ceea ce vorbește

Un român afacerist care și pune în practică ceea ce vorbește

Dimitrie Muscă, unul dintre cei mai mari fermieri din România, proprietarul Combinatului Agroindustrial (CAI) Curtici, a anunțat intenția extinderii afacerii sale și în București. Antreprenorul român are deja 41 de magazine la nivel național.

Avem 41 de magazine la ora actuală, încă mai deschidem şi lărgim aria de desfacere. Clienţii ne cunosc, în timp le-am câştigat încrederea şi merg foarte bine maga­zinele.

Sunt producător direct şi de multe ori am un adaos mic, pentru că important e să îmi vând marfa. De la cultura de cereale la sectorul de creştere a animalelor la indus­trializare, apoi la transport şi desfacere, chiar dacă câştig doar 50 de bani pe fiecare verigă, îi câştig, nu-i pierd”, a explicat Dimitrie Muscă, potrivit Bugetul.

A început ofensiva afaceriștilor români

CAI Curtici deține magazine în Arad, Bihor și Timiș. De asemenea, Dimitrie Muscă mai deține unități în Timișoara, Lugoj, Salonta, Buziaș și altele.

Combiantul Agroindustrial Curtici a fost creat în anul 1991. Iniţial s-a pornit cu un număr de 75 membri fondatori şi cu o suprafaţă de 234 ha teren agricol, pentru ca, în prezent, societatea să deţină şi să exploateze o suprafaţă de 5.130 ha teren agricol, aflată în proprietatea a peste 2.500 de membri asociaţi, se precizează pe site-ul oficial.

Iată cele mai recente declarații ale premierului Ciolacu despre „patriotismul economic”:

„Efortul nostru principal va fi cel de consolidare a lanțurilor valorice. Vineri (n.r. – 30 iunie), am aprobat în Guvern o schemă multianuală de 600 de milioane de euro pentru procesarea în industria agroalimentară. Vor urma scheme asemănătoare în zona materialelor de construcții și a energiilor verzi.

Ambiția noastră este să susținem firmele mici și mijlocii românești care să devină elemente solide în lanțuri valorice capabile să producă efecte de multiplicare economică la nivel regional.

Ne dorim și mai multe companii locale care să ajungă atât de performante încât să devină furnizori de prim rang pentru concerne precum Michelin, Dacia și Carrefour.

Vrem să folosim expertiza unor investitori de talia lui Engie sau Total care să ajute România să-și diversifice și multiplice proiectele în zone precum energiile regenerabile și eficiența energetică”.

În prezent, retailul românesc este dominat categoric de companii străine precum: Kaufland, Lidl, Carrefour, Mega Image, Metro, Profi, Penny, Cora, companii care fac subiectul dezbaterilor privind nesupunerea fiscală în România precum companiile autohtone.

Dimitrie Muscă se numără printre cunoscuții afaceriști romani care au avut curajul de a îndemna la boicotarea companiilor austriece, după ce țara noastră nu a fost primită în Schengen.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare