AcasăEconomico-socialUSR propune reguli clare pentru formarea „culoarului de salvare” în trafic

USR propune reguli clare pentru formarea „culoarului de salvare” în trafic

Deputații USR au depus în Parlament un proiect de lege care introduce reguli explicite pentru șoferi în situații de ambuteiaj sau trafic intens, astfel încât mașinile de urgență – ambulanțe, autospeciale de pompieri sau de poliție – să poată trece rapid.

Potrivit inițiatorilor, legislația actuală nu oferă instrucțiuni clare pentru astfel de situații, ceea ce duce la confuzie și întârzieri. Proiectul propune alinierea Codului rutier la standardele europene și transformarea unei practici deja folosite de mulți șoferi într-o obligație legală.

Noile reguli prevăzute în proiect:

  • Pe drumurile cu o singură bandă pe sens: șoferii trebuie să se retragă cât mai mult spre dreapta, lăsând liberă partea stângă.
  • Pe drumurile cu două sau mai multe benzi: conducătorii de pe banda de lângă axul drumului se vor retrage spre stânga, iar ceilalți spre dreapta, formând „culoarul de salvare”.
    Nerespectarea acestor obligații, precum și circulația nejustificată prin culoarul de salvare, vor constitui contravenții.
    Inițiatorii subliniază că fiecare secundă contează în intervențiile de urgență, iar clarificarea legislației poate crește șansele de salvare în situații critice.
- Advertisment -spot_img

Cele mai populare