vineri, martie 29, 2024
AcasăsusVânzările de alimente, băuturi, tutun și carburanți au scăzut în primele 11...

Vânzările de alimente, băuturi, tutun și carburanți au scăzut în primele 11 luni din 2013

Volumul cifrei de afaceri din comerțul cu amănuntul, cu excepția celui auto, a scăzut în primele 11 luni ale anului trecut cu 0,1% față de perioada similară din 2012, atât în serie brută, cât și ajustată, ca urmare a reducerii vânzărilor de alimente, băuturi, tutun și carburanți, potrivit INS.

Astfel, în perioada ianuarie-noiembrie 2013, ca serie brută, comerțul cu amănuntul al carburanților pentru autovehicule în magazine specializate a scăzut cu 4,1%, iar vânzările de produse alimentare, băuturi și tutun s-au redus cu 0,5%. Creștere s-a înregistrat doar la vânzările de produse nealimentare, de 2,8%, se arată într-un comunicat al Institutului Național de Statistică (INS).

Ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, vânzările de carburanți au fost cu 4% mai mici, iar cele de produse alimentare, băuturi și tutun cu 0,6% mai reduse. Comerțul cu produse nealimentare a crescut cu 3,2%.

În noiembrie, comparativ cu octombrie, volumul cifrei de afaceri pentru comerțul cu amănuntul (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete) a scăzut pe ansamblu cu 2,3% ca serie brută și cu 0,2% ca serie ajustată, pe fondul reducerii comerțului cu amănuntul al carburanților pentru autovehicule în magazine specializate (-8,4% brut și 0,6% ajustat) și vânzărilor de produse alimentare, băuturi și tutun (-0,5% atât brut, cât și ajustat).Vânzările de produse nealimentare au crescut cu 0,2% ca serie brută și cu 2,8% ca serie ajustată.

Comparativ cu noiembrie 2012, volumul cifrei de afaceri pentru comerțul cu amănuntul, cu excepția celui auto) a crescut cu 1,8% ca serie brută, datorită majorării vânzărilor de produse nealimentare cu 5,2%. Scăderi s-au înregistrat la vânzările de carburanți pentru autovehicule în magazine specializate (-0,6%) și la cele de produse alimentare, băuturi și tutun (-0,5%).

Ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, volumul cifrei de afaceri pentru comerțul cu amănuntul a urcat cu 0,1%, datorită creșterii vânzărilor de produse nealimentare (+5,6%) și la comerțul cu amănuntul al carburanților pentru autovehicule în magazine specializate (+1,2%). Vânzările de produse alimentare, băuturi și tutun au scăzut cu 1,7%.

1 COMENTARIU

  1. Consider ca pentru cetateni este un lucru bun faptul ca vanzarile de alimente,tutun si carburanti au scazut deoarece acest lucru le-a simplificat viata.

Comentariile sunt închise.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente