Ceea ce afirmă acum oamenii de știință și istoricii din Occident, dar și cercetătorii de la Hamburg, care au prelevat ADN-ul unor morminte străvechi de pe teritoriul Daciei, că românii sunt urmașii dacilor, ramura nordică a tracilor, este tot mai evident și devine un curent istoriografic autentic.
Miceal Ledwith, confident al Papei Ioan Paul al II-lea și omul care a avut acces la toate documentele secrete din biblioteca Vaticanului, a făcut recent o afirmație care a șocat lumea academică și nu numai.
El a declarat că latina cultă se trage din limba română străveche, nu invers, cum se credea până acum! Într-un interviu acordat postului de televiziune TVR Cluj, în decembrie 2012, Miceal Ledwith, fost consilier al Papei Ioan Paul al II-lea, unul din oamenii care au avut acces la cei 230 de kilometri de rafturi cu cărți din arhiva bibliotecii Vaticanului și fost membru al Comisiei Teologice Internaționale, a făcut o declarație șocantă: “Chiar dacă se știe că latina e limba oficială a Bisericii Catolice, precum și limba Imperiului Roman, iar limba română este o limbă latină, mai puțină lume cunoaște că limba română, sau precursoarea sa, vine din locul din care se trage limba latină, și nu invers!!!
Cu alte cuvinte, nu limba română este o limbă latină, ci mai degrabă limba latină este o limbă românească. Așadar, vreau să-i salut pe oamenii din Munții Bucegi, din Brașov, din București. Voi sunteți cei care ați oferit un vehicul minunat lumii occidentale (limba latină – n.r.)”.
În general, istoricii români au mers pe pista falsă a cercetărilor făcute de Școala Ardeleană că dacii au fost exterminați de romani și noi suntem latini puri. Sigur, în perioada interbelică, curentul acesta latinist, mai mult politic decât științific, a fost atenuat, sub influența lui BP Hașdeu, de istoricii Giurescu, Iorga sau PP Panaitescu, care au presărat și elemente dacice de continuitate și chiar o importantă influență slavă. A fost comod pentru istoricii români să susțină continuitatea latină și originea romană a românilor din considerente politice, pentru a avea un loc important în Europa, iar românii ardeleni oprimați să aibă drepturi egale cu ungurii și austriecii în Transilvania.
În anii 90, la facultatea de istorie a UBB am susținut în scrieri și seminarii elementul etnic major de origine dacică a românilor în dauna celui latin. Eu eram un adept al teoriilor lui Nicloae Densușianu și Vasile Pârvan și chiar editasem celebra carte a lui Nicolae Miulescu, “Dacia – Țara Zeilor”, ce susținea originea dacă a românilor și chiar că limba geto-dacilor era înrudită cu latina, astfel explicându-se de ce Traian vorbea, conform imaginilor de pe Columnă, cu dacii capturați fără translator.
Pentru susținerea acestor teze am fost ostracizat la UBB. Era moda atunci ca noi românii să fim latini, slavi, mongoli, cumani sau avari, numai români NU. Bineînțeles, colegii mei, adepții teoriei cumane, slave și maghiare la baza originii poporului român erau repede răsplătiți de Marga și profesorii de la UBB cu burse în străinătate și invitații la conferințe naționale și internaționale, pentru a se susține tot felul de teze soroșiste.
De dragul adevărului istoric, chiar dacă am fost izolat în universitate, nu am renunțat la ideea că românii sunt urmașii dacilor, ca trunchi etnic major. Pur și simplu m-am bazat pe logica istorică simplă. Romanii au cucerit numai circa 28% din teritoriul Daciei.
Pe Traian nu l-a interesat decât un culoar de ocupație spre capitala Sarmisegetuza și minele de sare și aur de la Roșia Montana din Munții Apuseni, ca să-și umple tezaurul de la Roma. Dacia lui Burebista și Decebal se întindea de la Tisa, Carpații Păduroși în Slovacia, Bucovina de nord din Ucraina de azi, peste Nistru până la Bug.
În concluzie, romanii au cucerit abia o treime din teritoriul ocupat de daci: ei controlau Banatul, o parte din Oltenia, Munții Orăștiei și Munții Apuseni. Dacii liberi au rămas în Partium, Maramureș, Tisa, Bucovina de Nord, Moldova până la Nistru -Bug și Muntenia. Deci cea mai mare parte a teritoriului Daciei a rămas în stăpânirea dacilor liberi.
Istoricul Dio Cassius (n.155 – d.229 e.n.) descrie războaiele purtate de Daci și Romani – spunând despre Traian (conducatorul Legiunii Romane) că a fost un trac veritabil și că războaiele purtate erau fraticide (intre popoare de aceeasi origine).
Iar Traian, spunea înainte de a porni la luptă: “mă întorc în țara străbunilor mei“
Ocupația romană a durat din 105 până în 275 e.n., adică 170 de ani și numai pe un teritoriu restrâns. În consecință cum puteau fi romanizați și să-și însușească limba latină dacii, dacă numai o treime din teritoriul lor era ocupat de către romani.
Mai mult, ocupația romană a durat numai 170 de ani, cu mult mai puțin ca în Galia și Britania, iar englezii nu vorbesc o limbă latină, iar galeza se mai vorbește popular până azi în unele regiuni ale Franței rurale. Transilvania a fost ocupată de către austrieci de la 1700 la 1918, adică 218 ani și românii ardeleni nu vorbesc germana nici acasă și nici pe stradă, poate numai elevii de la un liceu de profil.
Basarabenii au fost ocupați 200 de ani de ruși dar vorbesc limba română în familie. Deci ideea romanizării Daciei ocupată teritorial numai o treime de Roma cade și din punct de vedere al simplei logici istorice.
Tot mai evident ies la lumină cercetări științifice legate de ADN, că românii sunt urmașii dacilor. Nu va trece mult timp când curentul istoriografic al originii geto-dace a limbii și poprului român se va impune, bineînțeles cu recunoașterea unor influențe istorice latine sau slave.
Un studiu de paleogenetică, realizat între anii 2003-2006, a arătat că, genetic, suntem daci, iar teoria latinizării făcute de Imperiul Roman este falsă.
Studiul, realizat de dr. Georgeta Cardoș, specialist în genetică, cu sprijinul Universității din Hamburg, Germania, a pornit de la țesuturi osoase recoltate din peste 20 de situri arheologice din România, de la un număr de 50 de indivizi aparținând populațiilor care au trăit aici cu 5.000 de ani în urmă.
Datele genetice obținute au fost comparate cu cele ale românilor de astăzi. Concluzia a fost că între actuala populație a României și cele care au trăit pe teritoriul acestei țări cu 5.000 de ani în urmă există o clară înrudire genetică, iar fondul de bază dovedește continuitatea și legătura strânsă cu populația străveche, adică cu dacii, ramura nord-dunăreană a marelui neam tracic.
