Social-democratul Daniel Suciu, vicepreședinte al Camerei Deputaților, a afirmat, ieri, că poziția PSD a fost una singură, de susținere a candidatului comun Crin Antonescu, menționând că o expunere în spațiul public a liberalilor că nu au încredere în Partidul Social Democrat este puțin contraproductivă.
„Eu, din ceea ce știu astăzi când discutăm, iar în urmă cu câteva luni președinte al Partidului Național Liberal era domnul Ilie Bolojan, domnul Ciucu, din ceea ce știu, este prim-vicepreședinte al Partidului Național Liberal. Eu iau de bun ceea ce spunea domnul Bolojan de fiecare dată în spațiul public, că îl susține pe domnul Crin Antonescu și că nu a existat varianta ca domnia sa să fie candidat. Eu mai știu că semnatar pe Protocolul de guvernare, care presupune inclusiv candidat comun, este domnul Bolojan, iar pe domnul Bolojan l-am auzit pe nenumărate rânduri că nu se pune problema de așa ceva. De ce a făcut domnul Ciucu asemenea declarații, ar trebui să-l întrebați pe domnia sa. Poziția Partidului Social Democrat în toată această perioadă, începând de la Congres, dar și de la constituirea coaliției de guvernare, a fost una singură: candidat comun, iar numele acestuia este Crin Antonescu”, a afirmat Daniel Suciu, la Parlament, întrebat în legătură cu afirmațiile lui Ciprian Ciucu (PNL) că în ședința coaliției a fost propus Ilie Bolojan drept candidat comun la prezidențiale, dar ar fi fost refuzat de Marcel Ciolacu.