joi, aprilie 18, 2024
AcasăPoliticaNationalVîlceanu: Noi nu vom vota la plen

Vîlceanu: Noi nu vom vota la plen

Dan Vîlceanu, secretarul general al Partidului Național Liberal a declarat că parlamentarii PNL vor participa, miercuri, la votul din Parlament pentru Guvernul Cioloş, însă nu vor vota. Deciza a fost aprobată în cadrul ședinței Biroului Executiv.

„Am decis în seara aceasta într-o şedinţă de Birou Executiv că noi nu vom vota la plen. Opţiunea este prezent, nu votez şi la comisii ne vom abţine. Deci, nu vrem să facem ce au făcut colegii de la USR, să ne ridicăm din bancă şi să votăm împotriva colegilor cu care am guvernat şi cu care sperăm ca în viitor să mai putem guverna”, a declarat Vîlceanu, luni, la Digi 24.

Acesta este de părere că nimeni nu poate solicita ca liberalii să renunțe la președintele PNL abia ales.

„Noi ne bazăm pe o susţinere pe care o avem şi acum din partea UDMR şi a minorităţilor şi împreună vom strânge 180 de voturi. Ne mai trebuie 54 de voturi şi putem avea un Guvern. (…) Vom negocia în Parlamentul României cu parlamentari”, a spus secretarul general al PNL.

Vîlceanu și-a exprimat speranța ca viitorul Guvern Cîţu să fie votat şi de parlamentarii USR.

„Dacă ne puneam problema de kaput cu USR, mergeam şi votam împotriva colegilor, cum au făcut ei împotriva noastră, dar nu vrem să plătim cu aceeaşi monedă”, a precizat el.

De altfel miniștrii propuşi de premierul desemnat, Dacian Cioloş, sunt audiați în comisiile parlamentare de specialitate.

„Am discutat despre audierile de astăzi. Am cerut colegilor mei decenţă şi profesionalism în timpul audierilor de astăzi. Decizia de vot a fost luată aseară în BEx: ne vom abţine la voturile pentru candidatura miniştrilor din acest guvern. I-am rugat pe colegii mei să vină cu argumente clare”, a afirmat Cîţu după şedinţa cu parlamentarii liberali.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente