Pe vremuri orașul Satu Mare era o oază de liniște, un obiectiv turistic care aducea mii de vizitatori în județul nostru, printre obiectivele turistice de pe acea vreme, actuale și astăzi vă reamintim câteva: Turnul Pompierilor, Monumentul Ostașului Român, Ruinele cetății Károlyi, Muzeul Județean, Castelul Karolyi, Cetatea Medieș și multe altele. Astăzi aceste atracții turistice au fost renovate, dar multe clădiri istorice din Satu Mare au rămas în paragină.
1. Una dintre clădirile lăsate în paragină este hotelul „Sport” din Satu Mare. Pentru această clădire s-au „bătut” atât cei de la CJ cât și Primăria. De altfel, într-o declarațiee făcută în data de 14 iunie 2017, Kereskenyi Gabor a declarat că Primăria dorește să preia Hotelul „Sport”.
„Ceea ce ne interesează pe noi sunt acele obiective care aparțin Ministerului Tineretului și Sportului, în primul rând este vorba despre cluburile sportive și bazele sportive care urmează să fie transferate la municipiile reședință de județ. Fără a avea informații despre aceste demersuri, noi, la nivelul municipiului, am făcut demersuri ca să preluăm Hotelul „Sport” de la Ministerul Tineretului și Sportului. Știți foarte bine că acea clădire este în paragină și de mulți ani nu s-a întâmplat nimic, deși este situat într-o locație foarte bună, în buricul orașului. Am făcut aceste demersuri și am fost și personal la Minister ca să ajungă în administrarea municipiului Satu Mare și sper că vom primi acest imobil care urmează să fie reabilitat. Conform legislației în vigoare trebuie să păstrăm destinația actuală, adică să fie posibilă în continaure aczarea sportivilor”, a declarat la acea vreme primarul.
2. Clădirea propățită ani de zile în bârne de pe strada Rândunelelor este un alt punct rușinos pe „obrazul” Sătmarului.
Conducerea Primăriei ar dori să reabiliteze imobilul pentru a amenaja o grădiniță.
Potrivit primarului, relizarea unei expertize și documentații tehnice ar fi în valoare de 39.166,67 de lei, plus TVA. Ofertele trebuie depuse până în data de 5 octombrie.
3. Pe vremuri, un adevărat simbol al municipiului Satu Mare, Hotelul „Dacia” a devenit doar o umbră al unui trecut glorios. După mai multe tentative de a o renova, clădirea stă azi în paragină, fiind lăcașul boschetarilor.
În anul 1900, Comisia Națională a Monumentelor Istorice decide demolarea clădirea vechii Primării, iar în 1901 au fost săpate fundațiile noii construcții, și în luna mai a aceluiași an, s-a așezat piatra de temelie a noii clădiri. În luna mai al următorului an a fost predat clădirea chiriașului hotelului, căruia i-au rămas în sarcină doar finisările interioare. Este demn de remarcat și faptul că în 1910, proiectul, fidel stilului secession, a fost premiat cu medalia de aur la un concurs de arhitectură din Viena. De-a lungul anilor, în acest hotel cu o arhitectură impresionantă, au fost oaspeți mari personalități ai culturii românești. Îi amintim aici pe: Nicolae Iorga, Liviu Rebreanu, Octavian Goga, Mihail Sadoveanu, etc.
După 1918, hotelul a primit numele de „Dacia”, însă odată cu ocupația hortystă s-a revenit la vechea denumire (Pannonia). După cel de-al doilea război mondial, s-a revenit la denumirea de Dacia. Cu toate că de-a lungul unui veac de existență, clădirea Hotelului Dacia a trecut prin multe momente dificile, adevăratele probleme au apărut odată cu anul 2010 când lucrările de reabilitare a clădirii au fost oprite.
4. Gara CFR este o altă clădire, pe vremuri simbol al orașului, însă astăzi lăsată aproape de izbeliște. Tavanul clădirii prezintă semne de degradare, devenind un adevărat pericol pentru călători.
Actuala clădire a gării a fost inaugurată la 11 noiembrie 1899. Imobilul, considerat la acea vreme ca fiind unul deosebit de modern, a fost construit respectând proiectele arhitectului Pfaff Ferenc (1851-1913) de la Budapesta. Tot la sfârșitul secolului XIX au fost date în funcțiune și căile ferate Satu Mare – Halmeu (20 iunie 1972) respectiv Satu Mare – Baia Mare (6 iulie 1884).
5. Tot pe această listă a imobilelor uitate de administrația locală sau centrală este și fosta clădire a Romtelecom. Dacă până nu demult aici era punctul nodal al convorbirilor telefonice, astăzi clădirea aflată lângă Liceul CFR se degradează pe zi ce trece.
6. La doi pași de fosta clădire a Romtelecom se află Policlinica CFR. Clădirea arată ca după război. Au fost multe încercări de a o renova, însă toate au eșuat. De-a lungul anilor, ministerele Sănătății și ale Transporturilor au „jonglat” pe seama acestui imobil, ca până la urmă să o de-a uitării.
Între anii 1914-1918 în clădirea Palatului CFR (actuala Policlinică CFR) de pe Bulevardul Vasile Lucaciu a funcționat temporar un Spital Militar de Rezervă. Această unitate a rezolvat numai cazuri chirurgicale și de traumatologie de război.
7. Situată în plin Centrul Vechi al orașului, fosta clădire a Hotelului „Viktoria”, este un alt semn al nepăsării de care administrațiile locale de care au dat dovadă de-a lungul anilor. Astăzi, clădirea este o faimă cât se poate de negativă în conștiința populației, fiind cunoscută sub denumirea de Horea 6, clubul prostituatelor.
Hotelul a fost inaugurat în decembrie 1910, fiind construit după planurile arhitectului Heinrich Viktor. Hotelul avea două etaje, 60 de camere, la care se adăugau un restaurant și o cafenea, situate la parterul imobilului. Încă înainte de Primul Război Mondial, hotelul a ajuns în proprietatea Băncii Comerciale, iar apoi a fost cumpărat de Schwartz Izrael, un om de afaceri din zona Maramureșului.
După al Doilea Război Mondial, în clădire au stat chiriași, iar mai târziu, pe unele apartamente au pus stăpânire tot felul de persoane dubioase. În prezent, locația cunoscută sub denumirea de Horea 6, este unul dintre cele mai rău famate locuri din oraș. În zilele noastre, clădirea se află într-o stare greu de imaginat.
Cele câteva fotografii pe care vi le supunem atenției „vorbesc” despre vremurile demult apuse, când hotelul era una dintre atracțiile orașului Satu Mare.
8. Stadionul Olimpia: Stadionul Olimpia este principalul stadion al județului Satu Mare, fiind situat în municipiul Satu Mare pe strada Fabricii. Pe acest stadion își desfășoară activitatea echipa de fotbal FC Olimpia Satu Mare.
A fost construit între anii 1936-1942 și este administrat de Municipiul Satu Mare prin Administrația Domeniului Public. A fost inaugurat în 1942 cu ocazia unui meci de gală. A fost construit pe standardul arhitecturii rigide a perioadei respective și are forma litere U. Capacitatea stadionului este de 18.000 de locuri.
Aflat într-o stare avansată de degradare, stadionul Olimpia are probleme mari la structura de rezistență, la tribune, spații interioare, gazon și pista înconjurătoare.
9. O altă clădire care are un aspect neplăcut în Sătmar este Autogara Orizont, situată pe strada Grivitei, numarul 1, vis – a – vis de gara din Satu Mare.
Autogara are patru etaje și camere spațioase. În apropiere la câtiva metrii se află cele 30 de peroane care deservesc întreg județul Satu Mare.
Această clădire era cândva o emblamă pentru sătmăreni.
10. În spatele Hotelului Aurora mascată de umbra trecutulu și a indiferenței se află o altă clădire într-o stare foarte avansată de degradare. Pe lângă faptul că, ea reprezintă un pericol pentru trecătorii din zonă și pentru traficul din timpul zilei, în clădirea respectivă își duc veacul mai mulți boschetari care se drogheză și pun în pericol viața sătmărenilor.
V-am prezentat mai sus doar câteva din clădirile lăsate în paragină de către proprietari, ele sunt defapt mult mai multe, din păcate.
Ne dorim să avem un oraș curat, un oraș european, dar trebuie să începem curățenia/renovarea chiar din propria ogradă și poate ajungem și Capitala Tineretului, am zis poate!