vineri, mai 17, 2024
AcasăLocaleNationaleTaxa auto poate fi recuperată

Taxa auto poate fi recuperată

Începând din 25 august, proprietarii de mașini pot cere restituirea taxei auto.

Modelul de cerere pentru recuperarea taxei auto a fost publicat joi, 24 august, în Monitorul Oficial. Persoanele care au dreptul la recuperarea taxei pot acum să depună cererea la Fisc pentru a-și recupera banii.

Potrivit ordinului de aprobare a modelului de formular, apărut în Monitorul Oficial, Ministerul Mediului și-a dat avizul pe 17 august, în timp ce Ministerul Finanțelor a aprobat abia pe 22 august, termenul limită prevăzut de ordonanța de la începutul lunii.

În Monitorul Oficial din 7 august, a fost publicată o ordonanță de urgență a Guvernului care a stabilit un calendar de rambursare pe cale administrativă a taxelor plătite de șoferi. Acestea trebuie restituite cel târziu până în martie 2019.

Guvernul a stabilit, prin act normativ, următorul calendar de rambursare: pentru taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, în perioada 1 ianuarie 2018 – 31 decembrie 2018; pentru timbrul de mediu pentru autovehicule, în perioada 1 septembrie 2018 – 31 martie 2019.

Pentru primirea banilor, trebuie depusă însă o cerere la sediile ANAF. Nivelul dobânzii va fi cel prevăzut la articolul 174 alin. (5) din Codul de procedură fiscală. Articolul respectiv stabilește că nivelul dobânzii este de 0,02% pentru fiecare zi de întârziere.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente