joi, aprilie 18, 2024
AcasăEducatie&CulturaZiua Mondială a Educației, marcată la Satu Mare

Ziua Mondială a Educației, marcată la Satu Mare

Ziua Mondială a Educației a fost aniversată într-un cadru festiv miercuri, 6 octombrie, la Muzeul Județean Satu Mare. Reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Satu Mare, împreună cu dascăli sătmăreni, personalități locale și invitați de onoare și-au exprimat gratitudinea pentru prezența educatorului în viața copilului de azi, cu speranța într-un viitor frumos.

Creații plastice, cuprinzând lucrări ale elevilor din învățământul primar sătmărean, au fost expuse privitorilor iubitori de frumos, atât în forma clasică, cât și în formă virtuală, bucurându-i pe cei prezenți.

Inițiativa și coordonatoarea cu succes a acestei activități este prof. Eva Ioana Fărăgău, inspector școlar pentru învățământul primar la Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare.

” Educația timpurie e foarte importantă, iar dacă îi educam pe copii în spirit civic vom avea mai târziu buni cetățeni. Copiii de azi sunt fascinaţi de mediu, de curățenie, de inovație. Ei trebuie antrenați în activități periodic și vom avea rezultate bune în viitor

Astăzi trebuie să fim buni educatori fiindcă informațiile există. Ne rămâne nouă să ne implicam activ și să le fim deschizători de drumuri și buni îndrumători. De Ziua Mondială a Educației le doresc tuturor elevilor mult succes iar profesorilor spor în activitate”, a transmis deputatul PNL de Satu Mare, Adrian Cozma.

”Educația este pilonul dezvoltării unei națiuni, calitatea acesteia ne asigură competitivitatea în ierarhia mondială, care a devenit o competiție a inteligenței și a capacității de a raționa, iar în etapa actuală a globalizării acestea depășesc ca relevanță capitolul forță brută sau număr de indivizi. Educația înseamnă în primul rând dascăli. Privirea înțelegătoare a învățătoarei care ne ghida la conturarea literelor sau respectul inspirat de profesorul de științe sunt amintiri care rămân și care construiesc în fiecare din noi cariere, aspirații și destine.

Educația înseamnă copilul meu, copiii noștri. Nu cred că putem numi lucruri mai importante. Educația e viitorul lor dar și viitorul meu, al nostru, al tuturor. Am repetat, sper că nu obsesiv, educație. Pentru că este începutul și viitorul tuturor acțiunilor și activităților noastre. Voi continua să militez pentru modernizare, pentru adaptarea sistemului de educație din județul nostru la actualele provocări. Insist pe deschiderea și pe colaborarea pe care atât inspectoratul școlar cât și fiecare școală trebuie să o construiască cu autoritățile locale. Toți suntem actorii devenirii noastre și a evoluției copiilor noștri, toți contribuim la puzzle-ul complex al personalității, al educației formale și informale a acestora”, a transmis prefectul județului Satu Mare.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente