joi, aprilie 18, 2024
AcasăLocaleNationale1 mai muncitoresc - Cum se distrau românii în comunism

1 mai muncitoresc – Cum se distrau românii în comunism

„Micii nu aveau aditivi, în rest era o mizerie bolşevică, dar noi eram fericiţi pentru că nu ştiam cum este să trăim viaţa şi altfel”, își amintește cum sărbătorea un român, acum ajuns la vârsta pensionării, ziua de 1 Mai în comunism.

Revenind la „vremurile postmoderne”, românii anului 2017 au luat cu asalt litoralul Mării Negre, iar iubitorii de munte s-au îndreptat către destinații ca Sinaia, Predeal și Brașov. „Minivacanța” îi va prinde pe mulți la vecinii noștri, bulgari și turci. Tot liberi, dar cu portofelul mai gol, mulți conaționali de-ai noștri se vor mulțumi cu o ieșire la iarbă verde, în fum de grătărel și mici și sete domolită cu bere. Toate astea dacă vremea va fi îngăduitoare și dacă codul galben de vânt și vijelii anunțat de meteorologi nu va intra în vigoare.

Însă, cum se distrau românii de 1 Mai, Ziua Internațională a Muncii, în comunism?

Gustul distracției de altădată în fotografii

Să uităm de parade, cultul personalității, cuplul dictatorial, vizitele în uzine și fabrici, și să redescoperim „gustul distracției” de altădată. După ce oamenii muncii „îşi arătau adeziunea” faţă de Partidul Comunist, mergeau obligatoriu la manifestații cu drapeleși cu lozinci, venea și vremea de „hodină” și „crăpelniță”. Românii luau parte la petreceri câmpeneşti cu bere şi mici.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente