În ziua de 1 Martie, românii celebrează sărbătoarea Mărțișorului, triumful primăverii asupra iernii, obiectul cu șnur alb și roșu fiind un simbol al reînnoirii timpului și al renașterii naturii.
În timpul geto-dacilor, anul nou începea la 1 martie. Astfel, luna Martie era prima lună a anului. Calendarul popular la geto-daci avea doua anotimpuri: vara și iarna. Marțisorul era un fel de talisman menit să poarte noroc, oferit de anul nou impreuna cu urările de bine, sănătate, dragoste și bucurie.
În vechime, pe data de 1 martie, mărtisorul se dăruia înainte de răsăritul soarelui, copiilor și tinerilor – fete și băieți deopotriva. Șnurul de mărțișor, alcătuit din două fire de lana răsucite, colorate in alb și roșu, sau în alb și negru, reprezintă unitatea contrariilor: vara-iarna, caldura-frig, fertilitate-sterilitate, lumină-întuneric.
Șnurul era fie legat la mână, fie purtat în piept. El se purta de la 1 martie până când se arătau semnele de biruință ale primaverii: se aude cucul cântând, înfloresc cireșii, vin berzele sau rândunelele. Atunci, mărțisorul fie se lega de un trandafir sau de un pom înflorit, ca să aducă noroc, fie era aruncat în directia de unde veneau păsările călătoare, rostindu-se: “Ia-mi negrețele și da-mi albețele”.
Cu timpul, la acest șnur s-a adăugat o monedă de argint. Moneda era asociată soarelui. Mărtisorul ajunge să fie un simbol al focului și al luminii, deci și al soarelui. Cu banul de la șnur se cumpărau vin roșu, paine și caș proaspat pentru ca purtatorii simbolului de primavara să aibă fața albă precum cașul și rumenă precum vinul rosul. Unele legende populare susțin că mărțisorul ar fi fost tors de Baba Dochia în timp ce urca cu oile la munte.
Despre istoricul mărțișorului, Tudor Arghezi afirma în volumul “Cu bastonul prin Bucuresti”, conform calendarortodox.ro: “…La inceput, atunci când va fi fost acest început, mărțisorul nu era mărțisor și poate ca nici nu se chema, dar fetele și nevestele, care țineau la nevinovăția obrazului înca inainte de acest inceput, au băgat de seamă că vântul de primavara le păteaza pielea și nu era nici un leac. Cărturăresele de pe vremuri, dupa care au venit cărturarii, făcând “farmece” au învățat fetele cu pistrui să-și incingă grumazul cu un fir de mătase rasucit. Firul a fost atât de bun încat toate cucoanele din mahala și centru ieșeau în martie cu firul la gat. …Vântul ușurel de martie, care impestrița pleoapele, nasul și barbia, se numea mărțisor și, ca să fie luat răul în pripă, șnurul de mătase era pus la zinții de mart. Dacă mai spunem că firul era și roșu, întelegem ca el ferea și de vânt, dar și de deochi.”
În zilele noastre, valoarea mărțisorului începe să fie dată doar de creația artistică. Obiectul cu șnur alb-roșu se confectionează din orice și poate să aibă semnificații multiple.
Sursa: www.ziuaveche.ro
