vineri, aprilie 19, 2024
AcasăLocaleStiri Satu Mare11 firme înșelate de un patron din Satu Mare

11 firme înșelate de un patron din Satu Mare

Ofițerii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Arad, au reținut un bărbat, suspectat că a înșelat 11 societăți comerciale, din 4 județe, cauzând un prejudiciu în valoare de peste 131.000 de lei.

Din probatoriul administrat de către polițiști, s-a stabilit că, în perioada 08.05.2011-20.12.2012, L. FRANCISC de 46 ani din județul Satu Mare, în calitate de administrator al unei societăți economice, a achiziționat mărfuri, de la unsprezece societăți comerciale, de pe raza județelor Arad, Timiș, Bihor și Satu Mare, iar pentru plata mărfii a emis bilete la ordin, care au fost refuzate din lipsa totală disponibil in cont. Deasemenea, pentru plata unor marfuri a emis și trei file CEC, care au fost refuzate pe motivul lipsei de disponibil și specimen de semnătură în bancă.
În fapt, sătmăreanul care locuia fără forme legale, în județul Arad, achiziționa mărfuri (materiale de construcții și alte produse non alimentare) pentru plata cărora elibera bilete la ordin și file CEC fără acoperire. Ulterior, acesta valorifica mărfurile cu mult sub valoarea reală a acestora.
În acest mod, bărbatul a cauzat un prejudiciu în valoare de 131.114,60 lei.
Bărbatul a fost reținut luni, de către polițiști, pentru 24 de ore, urmând ca în cursul acestei zile să fie prezentat magistraților cu propunere de arestare preventivă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente