Rata cumulată de promovare (înainte de contestații), în județul Satu Mare, este de 73.98% (73.01% în sesiunea iunie-iulie 2022). Pentru promoția curentă, rata de promovare este 79.13% (77.63% – sesiunea iunie-iulie 2022), iar pentru promoțiile anterioare – 27.62% (32.43% – sesiunea iunie-iulie 2022).
Au promovat 1339 de candidați, dintr-un total de 1810 de candidați prezenți.
Pe discipline de examen, situația candidaților cu note de 10 este următoarea:
• 6 elevi au obținut nota 10 la proba de Limba și literatura română;
• 9 elevi au obținut nota 10 la proba de Limba și literatura maternă;
• 71 de elevi au obținut nota 10 la proba obligatorie a profilului (Matematică / Istorie )
• 40 de elevi au obținut nota 10 la proba la alegere a profilului și a specializării.
Contestațiile pot fi depuse/transmise astăzi, 03 iulie 2023, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. În această situație, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.
Rezultatele înregistrate după soluționarea contestațiilor vor fi anunțate pe 7 iulie.