luni, mai 6, 2024
AcasăLocaleStiri Satu Mare170 de kg de droguri confiscate la vama Petea

170 de kg de droguri confiscate la vama Petea

droguri-petea

Procurorii DIICOT împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Satu Mare și polițiști de frontieră au confiscat în cursul zilei de azi, 28 iulie, peste 170 de kilograme de heroină, ascunsă în rezervorul modificat al unui TIR. Potrivit unor surse judiciare, valoarea drogurilor se ridică la suma de peste 7 milioane de euro.

Mașina cu numere de Vâlcea, încerca să iasă din România, spre Ungaria. Potrivit oamenilor legii, heroina este de proveniență ucraineană și a intrat în țara noastră prin Vama Siret. Drogurile urmau să ajungă în occident.

Șoferul TIR-ului s-a prezentat pentru a ieși din țară la Vama Petea, în jurul orei 11.00. Se pare că acesta era urmărit de ceva vreme, motiv pentru care oamenii legii au supus mașina unui control amănunțit. În urma verificărilor efectuate, în rezervorul modificat au fost găsite 170 de kilograme de heroină, care valorează peste 7 milioane de euro.

La fața locului au ajuns și mascații care au păzit zona. Drogurile au fost preluate de un elicopter și transportate la București, în jurul orei 18.00.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente