joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocaleNationaleMinistrul Finanțelor, Darius Vâlcov a demisionat

Ministrul Finanțelor, Darius Vâlcov a demisionat

Darius-valcov

Darius Vâlcov i-a înaintat, duminică, premierului Victor Ponta demisia din funcția de ministru al Finanțelor, pentru acest post nefiind încă nominalizat un înlocuitor. „Premierul va mai amâna câteva zile nominalizarea unui nou ministru, în așteptarea finalizării proiectului noului Cod Fiscal”.

Ponta a precizat că i-a acceptat demisia lui Vâlcov, dar i-a cerut să prezinte totuși în Guvern noul Cod Fiscal și noul Cod de Procedură Fiscală.

Informația a fost confirmată de premierul Victor Ponta, care a susținut, într-o intervenție la România TV, că Vâlcov a demisionat la prânz și că el l-a anunțat despre acest lucru duminică după-amiază pe președintele Klaus Iohannis.

Întrebat dacă a vorbit cu Iohannis înainte ca acesta să transmită solicitarea ca Vâlcov să fie revocat, Ponta a susținut că nu știe exact „succesiunile”, dar că a vorbit tot duminică după-amiaza cu șeful statului și că i-a spus ce a discutat cu Vâlcov, precum și că îl va consulta în prealabil când va avea o propunere pentru postul de ministru al Finanțelor.

„Nu știu să spun exact succesiuni de minute, nu am urmărit”, a adăugat Ponta.

Duminică după-amiaza, Președinția a transmis un comunicat în care președintele Klaus Iohannis îi solicită premierului Victor Ponta să demareze procedura de revocare din funcția de ministru al Finanțelor a lui Darius Vâlcov, menționând că s-ar fi așteptat ca Vâlcov să demisioneze, având în vedere că procurorii DNA  au dispus efectuarea urmăririi penale.

„Având în vedere că procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au dispus efectuarea urmăririi penale față de ministrul Finanțelor, domnul Darius Vâlcov, m-aș fi așteptat ca domnul Vâlcov să demisioneze din funcție, înțelegând că afectează activitatea și credibilitatea guvernului, ceea ce nu s-a întâmplat. În această situație, solicit premierului Victor Ponta să demareze procedura de revocare din funcția de ministru al Finanțelor a domnului Darius Vâlcov”, spune președintele Iohannis în mesaj, conform unui comunicat al Administrației Prezidențiale.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente