sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăDivertisment6 greşeli pe care le faci în primul minut de la interviul...

6 greşeli pe care le faci în primul minut de la interviul de angajare

Primul minut este decisiv la orice interviu de angajare – în funcţie de prestaţia ta din primele clipe ale întâlnirii cu recrutorii, răspunsurile la întrebări vor fi percepute de aceştia ca inspirate sau improvizate. Pentru a crea o primă impresie favorabilă, care să te ajute să rămâi în lista scurtă de favoriţi pentru al doilea interviu, trebuie să eviţi câteva erori la ordinea zilei, spun consultanţii HR, pe care le fac cei mai mulţi dintre candidaţi:

atitudinea-potrivita-la-un-interviu-de-angajare-crop-644x4161. Uiţi să zâmbeşti. Stresul întâlnirii cu angajatorul îi face pe foarte mulţi candidaţi să uite că zâmbetul este obligatoriu la primul contact. O atitudine prea concentrată sau meditativă creează o impresie defavorabilă.

2. Ai un mers nesigur pe tine. Recrutorii sunt atenţi, de regulă, la modul în care candidatul înaintează de la uşă până la biroul unde are loc dialogul. Vei primi o bilă albă doar dacă ai o atitudine verticală şi un mers sigur pe tine.

3. Eviţi privirea recrutorilor. Chiar dacă eşti emotiv din fire şi nu consideri că e necesar să te holbezi la omul din faţa ta, trebuie să faci un efort pentru păstrarea contactului vizual. Recrutorii sunt obişnuiţi cu regulile din manualele HR şi acolo scrie că evitarea privirii înseamnă neîncredere în forţele proprii…

4. Arunci priviri curioase în jur. Angajatorii nu apreciază curiozitatea candidaţilor care privesc în biroul lor ca la muzeu. Nu este recomandat să te holbezi la fotografii, obiecte, documente de pe birou etc.

5. Nu aştepţi să fii invitat să te aşezi. Chiar dacă pare o formalitate fără sens, cei mai mulţi recrutori sunt deranjaţi de candidaţii care se pregătesc să se aşeze pe scaun înainte să fie invitaţi.

6. Vorbeşti prea mult, vrei să faci pe deşteptul. În primul minut nu trebuie să dai dovadă decât de politeţe, adică trebuie să aştepţi întrebările puse de angajator şi să nu ai pea multă iniţiativă. Este exact ca în situaţia când eşti oprit în trafic de poliţiştul de la circulaţie şi sari cu justificări şi glume deplasate – vei obţine amenda maximă.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente