Se împlinesc 99 de ani de la semnarea la 4 iunie 1920 a tratatului de la Trianon, un act foarte complex, care a reglementat mult mai multe lucruri decât problema frontierelor dintre Ungaria și țările vecine cu ea.
Tratatul de la Trianon are o semnificație aparte pentru români. În data de 4 iunie 1920, Marile Puteri recunoșteau Unirea Transilvaniei cu România. Tratatul de la Trianon a fost semnat de 16 state care luptaseră de partea Antantei, pe de o parte, și de Ungaria. Documentul stabilea granițele Ungariei și recunoștea Unirea Transilvaniei cu România, așa cum fusese ea stabilită la 1 Decembrie 1918. De asemenea, tratatul internațional stabilea o serie de prevederi în domeniul protecției drepturillor minorităților naționale. Ungaria pierdea o serie de teritorii în favoarea României, Cehoslovaciei, Iugoslaviei și Austriei, iar granițele definite prin el erau corespunzătoare granițelor Ungariei de azi. Tratatul de la Trianon a avut în vedere, în principal, respectarea principiului naționalităților. În perioada interbelică, acest tratat a fost ținta tentativelor repetate de revizuire din partea Ungariei.
În Ungaria, acest tratat este considerat de mulți istorici drept o tragedie, în urma căreia acest stat ar fi pierdut 71 la sută din teritoriu. Însă părțile din teritoriu pierdute de Ungaria erau locuite de populații nemaghiare, de aceea, în regiune, acest tratatat este considerat de mulți istorici drept un act de Justiție. Pentru maghiari, acest moment este considerat de multe persoane drept un echivalent al bătăliei de la Mohacs, care a dus la dispariția regatului medieval maghiar de pe harta Europei.
Alți istorici îl consideră drept o răzbunare a istoriei. În perioada interbelică, Ungaria, Germania și alte state au încercat să schimbe cursul istoriei, așa cum fusese el stabilit la finalul primei conflagrații mondiale. Însă, în cea mai mare parte, prevederile acestui document au fost repuse în vigoare la finalul Celui de-al Doilea Război Mondial scrie rfi.ro.
Prin Tratatul de la Trianon din 4 iunie 1920, s-au statuat o serie de măsuri care priveau România şi Ungaria; interesează aici faptul că Ungaria a fost obligată să predea României arhivele istorice şi de proprietate privind Transilvania şi totodată pentru locuitorii Transilvaniei care au fost până la Marea Unire consideraţi cetăţeni ai monarhiei habsburgice care s-a destrămat, li s-a pus la dispoziţie un drept de opţiune care trebuia exprimat într-un anumit termen cu privire la cetăţenia pe care o alege fiecare, fie română ca locuitor al Transilvaniei revenită la România, fie a Ungariei, sau fie o altă cetăţenie a statelor succesoare cu provincii istorice preluate din imperiu.
Puşi în faţa acestei opţiuni, în afara populaţiei obişnuite care a rămas în Transilvania, aproape toţi marii proprietari şi reprezentanţi ai autorităţilor din Ungaria prezenţi în Ardeal au preferat să nu recunoască şi nici să accepte Unirea dar foarte important au ales cetăţenia ungară sau în orice caz nu au preferat cetăţenia română şi au plecat în străinătate. De aici s-a încetăţenit şi termenul de „optanţi unguri”.
Efectele importante s-au produs prin această opţiune asupra proprietăţilor din Transilvania, supuse reformei agrare, exproprierii şi corelativ cu împroprietărirea populaţiei sărace în îndreptăţite, indiferent de naţionalitate.
Frontiera româno-ungară este menţionată în partea a doua a articolului 27. Erau vremuri când, dincolo de lupta politică internă, care de asemenea era foarte aprigă, marii politicieni ai Ţării ştiau să apere interesele românilor, să îşi stabilească obiective măreţe şi să le îndeplinească. Astăzi nu a mai rămas nici umbra celor de atunci.
