marți, aprilie 30, 2024
AcasăsusCopii de la Grădinița cu Program Prelungit din Medieș întoxicați de la...

Copii de la Grădinița cu Program Prelungit din Medieș întoxicați de la masa de prânz

Mircuri, 7 mai 14 de preșcolari de la Grădinița cu Program Prelungit din Medieșu Aurit au ajuns  la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean Satu Mare cu simptomele unei toxiinfecții alimentare. Opt dintre copii au rămas internați pe Secția de Boli Infecțioase.

Copiilor a început să li se facă rău ieri după-amiază iar 34 dintre aceștia au fost duși la dispensarul din comună. În urma consultațiilor, 14 copii au fost transportați cu ambulanțele la Spitalul județean Satu Mare. Copiii au început să acuze stări de rău după ce au servit masa de prânz, mâncare primită de la o firmă de catering din Satu Mare. Potrivit părinților copiii au servit un meniu alcătuit din supă de carne iar la felul doi, ficat de pui cu piure de cartofi.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Satu Mare, Constantin Demian ne-a declarat că miercuri seara, în intervalul orar 19.00-23.30 s-au prezentat la UPU 14 copii cu vârste cuprinse între 1 an și 11 luni și 6,5 ani acuzând grețuri, vărsături și diaree. „Pentru opt dintre copii cu forme ușoare de deshidratare s-a luat măsura internării la Secția de Boli Infecțioase iar ceilalți șase au fost lăsați acasă”, a declarat Demian.

Direcția de Sănătate Publică (DSP) Satu Mare a deschis o anchetă în acest caz iar bucătăria firmei care a livrat mâncarea, Restaurantul „Micul paradis” din Medieșu Aurit a fost sigilată. Specialiștii au prelevat aseară probe din mâncarea livrată copiilor urmând să facă analizele de laborator care se impun.

Acesta este cel de-al doilea caz de toxiinfecție alimentară din acest an în școlile din județ. Vă reamintim că la sfârșitul lunii ianuarie al acestui an, 46 de copii de la Școala Generală din Odoreu au ajuns la spital după ce au consumat lapte stricat.

2 COMENTARII

  1. Fiind vorba de copii,alimentele care sunt distrubuite ptr a le asigura hrana,necesita mult mai nulte verificari in ceea ce priveste prospetimea si sursa de la care sunt aduse

Comentariile sunt închise.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente