marți, aprilie 30, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareCC: Părțile din procesele penale se pot împăca și după sesizarea instanței...

CC: Părțile din procesele penale se pot împăca și după sesizarea instanței de judecată

Părțile implicate în procese penale se pot împăca și după sesizarea instanței de judecată, a decis, marți, Curtea Constituțională (CC), care a admis, cu unanimitate de voturi, o excepție de neconstituționalitate privind o prevedere din Cod penal, ridicată de Curtea de Apel Galați.

Excepția viza articolul 159, alineatul 3, din Codul penal, care prevede că”împăcarea produce efecte numai cu privire la persoanele între care a intervenit și dacă are loc până la citirea actului de sesizare a instanței”.

În urma deliberărilor, CC a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 159 alin. (3) din Codul penal sunt constituționale în măsura în care se aplică tuturor inculpațiilor trimiși în judecată înaintea datei intrării în vigoare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal și pentru care la acea dată momentul citirii actului de sesizare fusese depășit.

Prin urmare, explică reprezentanții CC, în toate cauzele aflate pe rolul instanțelor de judecată la data intrării în vigoare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal (1 februarie 2014), chiar dacă momentul citirii actului de sesizare fusese depășit, poate interveni împăcarea, ca o cauză de înlăturare a răspunderii penale.

Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică Curții de Apel Galați.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente