marți, aprilie 23, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareA fost anulată licitația pentru podul peste Someș

A fost anulată licitația pentru podul peste Someș

Licitația pentru construirea celui de-al treilea pod, din zona ştrandului a fost anulată. Primarul Kereskenyi Gabor a declarat că deşi s-au interesat mai multe firme serioase pentru această lucrare, nimeni nu s-a înscris, din cauza faptului că partea documentaţiei care prevede costurile cu muncitorii nu mai este actuală, ca urmare a modificărilor salariilor făcute de Guvern. Practic, proiectul a fost întocmit în anul 2017 pe baza salariilor de atunci, iar între timp Guvernul a majorat foarte mult salariul minim în domeniul construcţiilor. Firmele au solicitat clarificări suplimentare dar tot nu au putut întocmi documentaţia.

„Din păcate, se pare că avem primele rezultate a lipsei totale de predictibilitate în ce priveşte măsurile Guvernului. Mă refer la măsurile în ce priveşte salarizarea, respectiv impozitele, măsurile fiscale. Devizele care fac parte din indicatorii tehnico economici au fost aprobate şi făcute în prima parte a anului 2017, de atunci s-a făcut două majorări ale salariului minim pe economie, respectiv de la 1 ianuarie 2019 este un salariu minim în domeniul contrucţiilor. Totodată s-a majorat brusc şi costul materialelor în construcţii, a combustibilului, ceea ce face că nu pot să depună ofertă serioasă la ora actuală aceste firme. Deşi au fost firme foarte serioase care au solicitat clarificări, s-au înregistrat pe SEAP, dar la urma unei nimeni n-a depus nicio ofertă, drept pentru care am anulat procedura şi am solicitat de la proiectant să recalculeze devizele conform noilor prevederi”, a spus primarul Kereskenyi.

El a cerut proiectantului refacerea devizelor pentru relansarea licitaţiei pentru cel de-al treilea pod.
„În domeniul construcţiilor este lipsă acută a forţei de muncă. Dacă o firmă serioasă reuşeşte totuşi să aibă personal, de la muncitori calificaţi, necalificaţi, ingineri, trebuie să ştie la o astfel de investiţie, multianuală, la ce să se aştepte. Ca să depui acum, în februarie 2019, o ofertă bazată pe calcule salariale făcute în 2017 este imposibil pentru că te pune să minţi de la început”, a mai spus primarul.

Proiectul celui de-al treilea podul are o valoare de peste 90 de milioane de euro.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente