vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareA fost reînființat Cenaclul „Alfazet”

A fost reînființat Cenaclul „Alfazet”

Marți, 9 septembrie, în cadrul unei conferințe de presă susținute de directorul adjunct al Bibliotecii Județene, Robert Laszlo, acesta a anunțat reînființarea cenaclului ALFAZET.

Cenaclul tinerilor artiști sătmăreni „Alfazet” a fost înființat în anul 2007 și a funcționat o bună vreme pe lângă CJCPT. El a avut și o revistă cu același nume, din care au apărut două numere. În 29 februarie și 15 iulie 2008. Cenaclul este structurat pe patru secțiuni, cuprinzând tineri creatori, interpreți, și iubitori ai istoriei și civilizației. Secțiunile sunt după cum urmează: literatură, artele spectacolului, arte vizuale și istorie și tradiție.

De-a lungul anilor, tinerii din acest cenaclu au fost implicați în organizarea mai multor evenimente culturale, spectacole, medalioane literare, concursul „Recitatio”, concursuri de creație literară, excursii și pelerinaje culturale, etc.

Robert Laszlo, actualmente directorul adjunct al Bibliotecii Județene Satu Mare a debutat la rândul său în acest cenaclu, în anul 2008 și astăzi a devenit mentorul acestuia.

Pe această cale  lansăm o invitație tuturor tinerilor care se regăsesc într-una dintre aceste secțiuni pentru a veni alături de noi.

Vrem să devenim o componentă importantă a fenomenului cutural, să colaborăm cu celelalte instituții de cultură din județ, din țară și din străinătate precum și cu ONG urile de profil.

Beneficiind de sprijinul direct al Consiliului Județean Satu Mare, al președintelui Adrian Ștef, considerăm că în scurtă vreme vom deveni un element identitar distinct în peisajul cultural sătmărean.

Scopul principal al Cenaclulu este acela de a promova arta tânără autentică sătmăreană și de a sprijini artiștii aflați la început de drum.

Conferința a fost susținută de către: Robert Laszlo, directorul adjunct al Bibliotecii Județene, Corina Katerenciuc, elevă a Colegiului Național „Mihai Eminescu și Abel Varga, Colegiul Economic „Gheorghe Dragoș”

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente