În data de 12.09.2013, lucrătorii Postului de Poliție Comunal Racșa au fost sesizați de către Ioan L. de 25 de ani, despre faptul că în noaptea de 11/12.09.2013, Ioan L. de 19 ani, pe care îl găzduia, i-a sustras cheile autoturismului marca Mitsubishi și a plecat. Extinzând verificările, polițiștii au constatat faptul că Ioan L. a condus autoturismul pe drumul public, fără a poseda permis de conducere de nici o categorie. În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere de nici o categorie și furt.