sâmbătă, mai 4, 2024
AcasăLocaleNationaleA început școala, multe școli cu probleme

A început școala, multe școli cu probleme

scoala

Trei milioane de elevi din toată țara se întorc la școală luni în condițiile în care Ministerul Educației a anunțat, într-un răspuns remis agenției de presă MEDIAFAX, că peste 4.200 de școli din România nu au autorizație sanitară și nici aviz de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU).

În total, 4.221 de clădiri școlare din întreaga țară necesită aviz de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență și autorizație de sănătate de la direcțiile de sănătate publice, potrivit cifrelor oficiale transmise de Ministerul Educației, la solicitarea agenției de presă MEDIAFAX. De asemenea, tot la nivel național, sunt 20.710 clădiri care nu au aceste avize și autorizații, însă nu toate le necesită, aici fiind implicați mai mulți factori, cum ar fi anul de construcție, reabilitarea/renovarea acestora. Datele comunicate de Ministerul Educației mai arată că, în România, funcționează 18.746 de instituții de învățământ cu personalitate juridică, care operează în 26.733 de clădiri. În ceea ce privește unitățile de învățământ din Capitală, primarul general Gabriela Firea a declarat că în jur de 500 de școli ar avea probleme cu avizele ISU.

Purtătorul de cuvânt al președintelui Klaus Iohannis, Mădălina Pușcalău-Dobrovolschi, a declarat, duminică seară, că șeful statului așteaptă ca Guvernul să facă public planul privind avizele de funcționare ale școlilor.

„Președintele României acordă un foarte mare interes acestui subiect, educația. Administrația Prezidențială a avut două întâlniri importante cu reprezentanți ai ministerelor care au în atribuții lucruri care țin de organizarea anului școlar și cred că vă amintiți ultima dintre aceste discuții a avut loc pe data de 15 iulie, moment în care au fost niște promisiuni foarte concrete care se referă la mobilizarea unui grup interministerial care să centralizeze informații despre nevoile de investiții în infrastructură la nivel local și care să și controleze, să verifice modul în care sunt investiți acești bani în lucrări de obținerea avizelor în domeniul sanitar, de obținerea avizelor ISU, în toate acele lucrări care sunt necesare în zona de infrastructură. Ne așteptăm să facă Guvernul public acest plan, un plan foarte important și pentru că presupune colaborarea strânsă între autoritatea locală și centrală”, a afirmat Mădălina Pușcalău-Dobrovolschi.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente