Acasă Locale Stiri Satu Mare Accident între Carei și Urziceni

Accident între Carei și Urziceni

În dimineața zilei de 26 iulie, în jurul orei 06.00, Poliția Municipiului Carei a fost sesizată despre faptul că între localităţile Carei şi Urziceni, a avut loc un eveniment rutier, soldat cu rănirea ușoară a unei persoane.

Sosiți la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat de 49 de ani, din Ungaria, deplasându-se cu un autoturism pe DN 1F, s-a angajat într-o depășire fără să se asigure corespunzător, determinându-l pe conducătorul unui autoturism care se deplasa din sens opus să efectueze o manevră, în vederea evitării unui accident. În urma manevrei, autoturismul condus de un careian, de 27 de ani, a derapat în sanţ.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest rezultatul fiind negativ, totodată li s-au recoltat probe biologice de sânge. În urma evenimentului, a rezultat rănirea uşoară a unei pasagere de 48 de ani, aflată în autoturismul care a derapat.

În cauză s-a întocmit dosar penal și se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

- Advertisment -

Cele mai populare

Zece minute să plângi…

Având al doilea cel mai mare număr de cazuri de coronavirus din lume, Brazilia a impus restricții la înmormântări, iar familiile...

Vânzarea terenurilor agricole afectată de noile restricții.

Vânzarea terenurilor agricole situate în extravilan se va efectua, începând din data de 13 octombrie 2020, după reguli noi. Printre noutățile aduse...

Povestea celei mai vechi mănăstiri insulare din România.

Daca e week-end gândul ne zboară departe ,pe frumoasa vale a Oltului, în zona stațiunii Călimănești-Căciulata. Căutăm obișnuitul loc de popas...

Bei cafea?!Traiești mai mult.

Iubitori ai cafelei, bucurați-vă. Noile studii sugerează că cei care beau două- trei cești de cafea pe zi...

Comentarii recente