marți, mai 21, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareAccident rutier în Negrești Oaș

Accident rutier în Negrești Oaș

În cursul serii de ieri, în jurul orei 21:03, I.S.U. ,,SOMES” Satu Mare a fost anunțat despre producerea unui accident rutier, în localitatea Negrești Oaș.

La fața locului, s-au deplasat pompierii din cadrul Secției de Pompieri Negrești Oaș cu o autospecială cu modul de descarcerare, o autospecială de lucru cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, care au intervenit în colaborare cu alte două echipaje din cadrul serviciului de ambulanță județean (S.A.J. Satu Mare).

După efectuarea recunoașterii, personalul sosit la fața locului  a constatat că, în urma coliziunii frontale a două autoturisme, șoferii acestora au rămas blocați în vehicule. Salvatorii au acționat cu ajutorul accesoriilor de descarcerare pentru extragerea celor două persoane, care necesitau acordarea primului ajutor medical, ulterior fiind transportate la spital.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente