Dacă ar fi să-i credem pecomentatorii de toate soiurile care ne invadează viețile și ecranele televizoarelor, bătălia ce urmează să se finalizeze duminica este un preambul al Apocalipsei probabile. Fiecă Alesul va fi actualul premier, fie că îi va fi contracandidatul său cu originigermanice. În ceea ce mă privește, am senzația de ”deja vu”, pe care atuncicând mă străduiesc s-o conștientizez, mă întorc în timp la momentul disputeielectorale dintre Ion Iliescu și Emil Constantinescu, considerată tot istorică,câștigată, după cum ne amintim, de ultimul. O alegere care nu s-a dovedit încele din urmă chiar atât de istorică precum ne-a părut în acel moment.
Desigur, opțiunea care ne așteaptăeste importantă și semnificativă, dar totuși este departe de a anunța în vreunfel sfârșitul lumii și poate nici măcar sfârșitul unei epoci, pe care mulțidintre noi o doresc cu ardoare. Împrejurările concrete care circumscriurealitățile politice românești de la această oră nu permit o schimbarea majorăși grabnică pe care unii o proclamă.Toți ar voi schimbarea, dar nimeni nu o poate garanta. Să analizăm ipotezeleposibile.
Să zicem că victorios va fi cel cunume parcă predestinat: ”Victor”. Președintele care ”unește”, care va întrona pacea și armonia pe colinele spațiului mioritic, care va împărți cu o dărnicienesfârșită laptele și mierea prea-fericiților săi supuși, eliberați în sfârșitde hidra odioasă a băsismului. Ne întrebăm dacă această ”unire” și armoniead-hoc nu este prea frumoasă ca să fie și adevărată, dacă ea nu înseamnă cumva vreo revenire la stilul și năravurile partidului unic ori la vimpurilefesenismului biruitor în care opoziției îi era rezervată menirea lipsită deglorie a unui adaos decorativ al puterii. Și ne mai îndoim că politicapomenilor ilimitate nu va ajunge la momentul scadenței inevitabile, atunci cândvom da înapoi cu vârf și îndesat ceea ce am primit sau doar ni s-a părut căprimim.
Dacă, în cazul mai puțin probabil,dar nu imposibil, câștigător va fi desemnat, cel cu nume de sărbătoare:”Klaus”,subzistă aceleași îndoieli legate de posibilitățile lui concrete de a-șiîndeplini profețiile. Ce va face cu majoritatea pesedistă din legislativ, careeste prea solidă și funcțională pentru a fi prea lesne spartă de un cruciat deocazie? Dacă va coabita cu ea, adio schimbare! Dacă se va semeți s-a înfrunte,ar fi bine să-și aducă aminte că acum suspendarea președintelui se poaterealiza mult mai facil, doar cu majoritatea simplă a celor prezenți la vot.
Să mai adăugăm că programulelectoral și promisiunile sunt una, iar real-politik-ul este altceva. Nu cred,spre exemplu, că Victor Ponta se va grăbi să pună botniță justiției sau săarunce în aer alianțele de acum tradiționale ale României. Nu neapărat dindragoste pentru statul de drept și pentru democrație. Ci mai ales pentru că estemânat de o ambiție nemărginită și în virtutea ei se va strădui să facă figura unui lider providențial pentru țărișoară. Pentru care va călca la nevoie peste cadavre, incusiv peste cele ale acoliților de acum, baronii mai mult sau mai puțin penali pe care se sprijină. În locul lor nu m-aș bucura prea tare deaceastă pespectivă. Poate le-ar fi mai de folos încă neexperimentatul Iohanis.
În oricare dintre situațiile carese vor putea naște după alegeri schimbarea nu va fi atât de abruptă cum secrede. Pământul (să sperăm) că nu se va cutremura, soarele se va ivi pe cer cuaceeași consecvență, iar noi vom și la fel de nefericiți și nemulțumiți ca șipână acum. Din motive poate ușor diferite, dar, în principiu, din rațiunioarecum convergente.
Acest vot, oricum am lua-o este doar o etapă în lupta necurmată pentru putere. Deci putem să votăm (și ar fibine s-o facem) cu mai puțină încrâncenare, cu inima mai ușoară, pentru candidatul iubit sau pentru răul cel mai mic pentru că, la fel ca în sport,n-au intrat zilele în sac și va putea veni și momentul revanșei. Acesta nu vafi mai departe de 2016, atunci când se va vota noul legislativ. Moment în care se va tranșa mai decisiv această competiție. Până atunci vom avea tot răgazulsă vedem în ce măsură aleșii își vor fi îndeplinit promisiunile, vom vedea cumva fi o Românie în absența mitului ”regimului” Băsescu. Vom vedea cui adresămtradiționalul reproș rimat:”V-am votat, ne-ați trădat!”
