duminică, mai 26, 2024
AcasăEconomico-socialSocialAcoperișul unei case din Sătmărel a luat foc

Acoperișul unei case din Sătmărel a luat foc

Noaptea trecută, în jurul orei 00:30, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Someș” al județului Satu Mare, a fost alertat să intervină la stingerea unui incediu izbucnit la nivelul acoperișului unei case de locuit din cartierul Sătmărel.

La locul incendiului au intervenit, 12 pompieri militari din cadrul Detașamentului Satu Mare, cu 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă. La sosirea echipajelor operative, incendiul se manifesta la nivelul acoperișului cu posibilitatea de extindere a flăcărilor la întreaga locuință.

Pompierii au localizat prompt incendiul, reușind oprirea propagării flăcărilor la restul locuinței. După înlăturarea pericolului și asigurarea măsurilor PSI, pagubele constatate au fost următoarele: degradarea materialului lemnos la nivelul acoperișului și a podului pe o suprafață de 25 metri pătrați.


Din fericire, nu au existat victime, cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost un scurtcircuit electric.

Pentru prevenirea unor evenimente asemănătoare, pompierii vă recomandă:

✔ efectuaţi verificarea periodică a instalaţiei electrice;

✔ asiguraţi-vă că instalaţia existentă poate prelua consumul adiţional;

✔ verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi înlocuiţi-le atunci când sunt uzate;

✔ nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite;

✔ nu suprasolicitaţi o priză deoarece unele incendii se produc din cauza solicitării excesive a unei surse de curent;

✔ instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând indicaţiile producătorului.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente