Acasă Locale Acțiuni ale polițiștilor pentru siguranța cetățenilor

Acțiuni ale polițiștilor pentru siguranța cetățenilor

amendaPe lângă acțiunile polițiștilor rutieri ce au urmărit  prevenirea accidentelor de circulație, duminică au acționat și polițiștii de siguranță publică și cei de investigații criminale, pentru ca sătmărenii să-și petreacă sfârșitul de săptămână în liniște

Patrulele de ordine publică au sancționat actele contrare normelor de conviețuire socială, numai în municipiul Satu Mare fiind aplicate amenzi de peste 13.000 lei, polițiștii urmărind și combaterea prostituției, a cerșetoriei și vagabondajului. Și un suspect de furt a fost depistat de polițiștii rurali și este acum anchetat pentru infracțiunea comisă.

Este cazul unui tânăr de 20 de ani, din Valea Seacă, suspectat de polițiștii Secției 8 Gherța Mică Poliție Rurală că a furat din buzunarul unei femei de 60 de ani, din aceeași localitate, o sumă de bani. Prejudiciul a fost recuperat, femeia ce a reclamat fapta la Poliție și-a redobândit banii, iar Dan C. s-a ales cu dosar penal pentru furt calificat.

Tot pentru a-i proteja pe sătmăreni în fața unor acte ilegale, ce ar putea aduce atingere patrimoniului lor, au organizat o acțiune în Piața auto de pe strada Amațului și polițiștii Serviciului de Investigații Criminale. Au fost legitimate persoane și verificate autoturisme, în scopul prevenirii infracțiunilor de trafic și furturi auto.

- Advertisment -

Cele mai populare

România feerică

Hotelul e pentru cei care nu se pot lipsi de confort, cortul e pentru aventurieri dar pentru nonconformişti, pentru cei care preferă...

Atac puternic la familia tradițională

Un nou atac la familia tradițională: Comisarul pentru Drepturile Omului din cadrul CEDO declară că ”absența recunoașterii pentru cuplurile de același sex...

Comunicat de presă-Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva

Venind în întâmpinarea celor ce-și vor îndrepta pașii spre Iași pentru a participa la această sărbătoare și ținând cont și de deciziile...

Măsuri extraordinare de desfășurare a alegerilor

Votarea se desfăşoară după anumite reguli de protecţie sanitară impuse de autorităţi în contextul pandemiei, care presupun purtarea măştii, dezinfectarea, dar şi...

Comentarii recente