vineri, martie 29, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareAcțiuni pentru protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite

Acțiuni pentru protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite

politia

În cursul zilei de ieri, polițiștii sătmareni au acționat în întreg județul pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale și pentru protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite.

În baza planurilor în sistem integrat derulate pe parcursul zilei de ieri, polițiștii din structurile de ordine publică și de investigare a criminalității economice, au acționat însoțiți de jandarmi și polițiști de frontieră, pe principalele drumuri de intrare în țară, precum și în zonele de desfacere a mărfurilor din incinta piețelor și a zonelor adiacente.
S-a urmărit respectarea prevederilor legale referitoare la protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite, precum și cele de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol.
Pentru neregulile constatate în respectarea prevederilor acestor legi, au fost aplicate 42 sancțiuni contravenționale în valoare de 10.000 lei, din care 36 sancțiuni, strict la legislația din domeniile de referință. Ca măsură complementară s-a dispus confiscarea a 105 pachete de țigări și a 17,7 litri alcool. Au mai fost indisponibilizate și alte categorii de bunuri, în valoare de aproximativ 800 lei.

Exemple:

În data de 07.03.2016, în jurul orei 18.30, polițiștii Serviciului de Ordine Publică au oprit pentru control în trafic, în localitatea Halmeu, un autoturism.
La controlul efectuat, polițiștii au constatat că cel de la volan, Ioan U. de 36 de ani din Satu Mare, deținea asupra lui, prin buzunare și pe corp pe sub haine,

68 pachete de țigări de proveniență Ucraina. Cantitatea de țigări a fost confiscată iar bărbatul a fost sancționat contravențional.

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Carei, aflați în acțiune în echipaje mixte cu efective de jandarmi, l-au identificat pe Adalbert T. de 29 ani, din Carei, care aflat în apropierea pieței de alimente, oferea spre vanzare țigări.
Cantitatea de 13 pachete de țigări aflată asupra sa a fost confiscată, iar cel în cauză este cercetat sub aspectul comiterii infractiunii de contrabandă.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente