duminică, noiembrie 10, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareAcțiunile din cadrul Săptămânii Prevenirii Criminalității continuă

Acțiunile din cadrul Săptămânii Prevenirii Criminalității continuă

Marți, 30 septembrie 2014, cea de a doua zi din campania Săptămâna Prevenirii Criminalității a avut ca temă prevenirea victimizării minorilor.

Polițiștii sătmăreni alături de reprezentanți ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului au fost prezenți în mai multe școli din județ, peste 250 de elevi de gimnaziu aflând despre modalitățile de prevenire a abuzurilor sexuale.

Astfel, elevii claselor V-VII ai Școlii Gimnaziale Lazuri au aflat despre abuzurile la care pot fi supuși copiii în viața reală, dar și în spațiul virtual, precum și despre modalitățile de prevenire a acestor fapte cu consecințe extreme de grave asupra dezvoltării lor.

Întâlnirea a fost susținută de inspector Hrihorișan Felicia din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității și agent principal Mona Raul din cadrul Postului de Poliție Lazuri, precum și de reprezentanții DGASPC, doamnele  Mihaela Bonea și Mihaela Silaghi, acestea subliniind în intervențiile avute drepturile, dar și obligațiile pe care le au copiii.

O activitate similară a fost organizată și la Școala Gimnazială Lucian Blaga, unde alături de cei 69 de copii din clasele a V-a au participat și cadre didactice. Întâlnirea a fost una interactivă, copiii dovedind că sunt foarte bine informați asupra drepturilor și obligațiilor pe care le au, dar și asupra mijloacelor de autoprotecție. Au fost discutate principalele infracțiuni cu care se pot întâlni elevii în calitate de victim și modalitățile prin care acestea pot fi prevenite sau, în cazul comiterii lor, prin care pot fi raportate.

Peste 50 de elevi din clasele a VII-a și a VIII-a ai Școlii Gimnaziale Mircea Eliade au participat la o altă întâlnire pe tema abuzurilor susținută de această dată de comisar Săndulescu Simona, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității. Activitatea s-a bucurat de interes din partea elevilor care, au avut ocazia să-și spună punctul de vedere cu privire la tema aleasă, dar și să afle informații noi de ordin juridic și practic vizând delincvența juvenilă și răspunderea penală a minorilor.

Și la Carei au fost organizate în primele două zile ale Săptămânii Prevenirii Criminalității ample activități de prevenire a delincvenței juvenile și a victimizării minorilor. Astfel, polițiștii de proximitate din cadrul Poliției Municipiului Carei au fost în acțiune, participând la întâlniri cu elevii la Școala Gimnazială nr. 3, dar și cu liceenii din cadrul  Colegiului Tehnic Iuliu Maniu, Colegiului Tehnic Simion Bărnuțiu, Liceului Romano Catolic Josephus Calasantius.

Peste 500 de elevi au participat la întâlnirile susținute de polițiștii careieni în cele două zile, devenind astfel, mai bine informați și cu un pas mai aproape de siguranța personală și, poate, cu un pas mai departe de comportamentele delincvente.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare