sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareAcțiunile în cadrul proiectului „Tineri la volan” continuă la Satu Mare

Acțiunile în cadrul proiectului „Tineri la volan” continuă la Satu Mare

Activitățile de prevenire a accidentelor rutiere produse de tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani, organizate de Poliție în parteneriat cu CPECA continuă la Satu Mare.

Astfel, polițiștii au organizat o nouă acțiune în cadrul proiectului Tineri la volan, în cadrul Școlii de Șoferi Garant 2006.

Participanții la întâlnire, instructori auto, profesori de legislație rutieră, dar mai ales elevi ai școlii, majoritatea foarte tineri, au aflat de la inspectorul de poliție Felicia Hrihorișan, date despre accidentele rutiere produse în județul nostru, subliniind numărul mare de victime tinere decedate în accidente rutiere, mai ales conducători auto. Factorii care influențează conducerea autovehiculelor au fost, de asemenea, arătați, subliniindu-se faptul că, peste 90% din accidente sunt datorate factorilor umani și nu, așa cum adeseori suntem tentați să credem,  factorilor externi (condiții de drum, condiții meteo) ori interni ( defecțiuni tehnice).

Cauzele accidentelor rutiere mortale în care au fost implicați tineri șoferi au constituit o altă temă abordată, viteza fiind cauza cea mai frecvent întâlnită în ultimii 10 ani în județul Satu Mare, adeseori asociată cu alte comportament de risc: utilizarea telefonului mobil, implicarea în discuții cu puternic impact emoțional ( pozitiv sau negativ), oboseala, consumul de alcool.

În continuarea prezentării făcute de reprezentanta Poliției, a fost abordată o altă temă de interes, consumul de droguri legale și ilegale și tulburările pe care le induc aceste  substanțe asupra conducătorului auto, subiect susținut de inspector de prevenire Pușa Beatrix Câmpan, din cadrul Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog. Dacă tinerii cunoșteau, în principiu, consecințele consumului de droguri ilegale ( canabis, heroină, ectasy etc.) și incompatibilitatea acestor substanțe cu actul conducerii de autovehicule, au aflat, în plus o serie de informații noi referitoare la drogurile legale, în principal fiind vorba de  alcool, cafea și tutun și cum pot acestea să influențeze capacitatea de a conduce. Astfel, elevii au aflat că fumatul în timp ce conduc autovehicule deși nu este ilegal, nu este recomandat. Țigara ne ține o mână ocupată, ochi iritați datorită fumului,  dar mai mult decât atât, fumatul înseamnă un aport de dioxid de carbon în sânge și, implicit o scădere a oxigenului care va ajunge la creier, conducând la o scădere a capacității de concentrare. Cafeaua nu reprezintă o soluție pentru cei ce conduc într-o stare de oboseală accentuată, numai odihna putând rezolva această stare. Cei ce se bazează pe consumul de cafea pentru a funcționa cât mai mult timp au aflat că, în urma consumului de cafea există o senzație subiectivă de revigorare, senzație care nu durează decât 10-15 minute, și care consumă practic rezervele de energie ale organismului necesare pentru situațiile limită, după care oboseala este resimțită și mai acut, apărând chiar riscul de a adormi la volan.

Consumul de alcool și efectele acestui consum asupra conducătorului auto a fost un alt subiect abordat, participanții la întâlnire având ocazia de a experimenta starea de ebrietate (cu mintea limpede)  cu ajutorul unor ochelari speciali care simulează această stare.

Temele abordate, prezentările elocvente, bine documentate,însoțite de exemple edificatoare, au condus la aprecieri pozitive din partea celor 33 de participanți, urmând a fi organizate și alte activități similare în perioada următoare în cadrul acestei școli.

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente