sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareActivități preventive la Doba și Breveni

Activități preventive la Doba și Breveni

IMG_20151027_124102

Campania Cyber Crime de prevenire a infracțiunilor informatice și a victimizării minorilor pe internet a ajuns, marți, 27 octombrie 2015, în Școlile Gimnaziale din Doba și Berveni.
Astfel, polițiști din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din Inspectoratul de Poliței Județean Satu Mare, au susținut o serie de întâlniri cu elevii de gimnaziu. Internetul, este pentru elevi, chiar și în mediul rural, una dintre principalele preocupări în timpul liber.
Numărul mare de ore petrecute pe net, supravegherea necorespunzătoare din partea adulților, tentația de a accesa site-uri interzise, dorința de a-și face mulți prieteni, accesul facil la diverse pagini nerecomandate minorilor în absența unui control parental, sunt doar câteva din cauzele care generează victime în rândul minorilor. Pericole precum racolarea copiilor pentru producții de pornografie infantilă, expunerea la materiale pornografice cu adulți, hărțuirea, amenințarea, șantajul, instigarea la discriminare ori ură rasială, furturile, dar și alte infracțiuni în legătură cu utilizarea improprie a internetului, au fost aduse de polițiști în atenția celor peste 90 de elevi din Doba care au participat la aceste întâlniri, sub directa coordonare a doamnei director prof. Anca Potra.
Același subiect a fost dezbătut marți și cu elevii de gimnaziu, dar și cu cei din clasa a IV-a ai Școlii Gimnaziale Berveni. Metodele de protecție pe care trebuie să le adopte pe net au fost, de asemenea, subiect de dezbateri intense, cu atât mai mult cu cât puțini elevi recunosc faptul că au anumite limite impuse de părinți în utilizarea internetului. Întâlnirea a fost apreciată ca utilă și interesantă de către cele 7 cadre didactice prezente alături de cei peste 110 elevi din clasele IV-VIII. Acțiunea a fost coordonată din partea școlii de doamna director prof. Eva Molnar și susținută din partea Poliției de către inspector principal Hrihorișan Felicia, ofițer sociolog.
Activitățile preconizate în cadrul campaniei europene Cyber Crime vor continua în Satu Mare până la sfârșitul lunii octombrie, polițiștii urmând a se întâlni cu elevii Colegiului Economic Gheorghe Dragoș și cu cei ai Școlii Gimnaziale Octavian Goga.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente