vineri, aprilie 19, 2024
AcasăsusAdelin Petrișor va fi prezent joi la Satu Mare

Adelin Petrișor va fi prezent joi la Satu Mare

În Sala de spectacole a Centrului Cultural „G.M. Zamfirescu”, joi, 13 februarie, de la ora 18.00 va avea loc conferința „Coreea de Nord, nimic de invidiat”, susținută de Adelin Petrișor, unul dintre cei mai cunoscuți jurnaliști de război din România. În cadrul evenimentului va avea loc și proiecția documentarului cu același nume, realizat de Adelin Petrișor și Cătălin Popescu în urma vizitei în Coreea de Nord, în 2012. Cu acest prilej, Adelin Petrișor va vorbi și despre cel mai recent volum al său, Țara cu un singur gras, apărut la Editura Polirom, în colecția „Ego. Publicistică”.

Vineri, 14 februarie, de la ora 12.00, în Sala de spectacole a Centrului Cultural „G.M. Zamfirescu”, Adelin Petrișor se va întîlni cu elevii din Satu Mare pentru o discuție despre ultimul său volum.

Vor participa la ambele evenimente: Viorica Shibata, jurnalist Informația Zilei și Informația TV Satu Mare, și  Claudiu Porumbăcean, prof. univ. dr. Universitatea de Vest „Vasile Goldiș”, Arad.

Adelin Petrișor (n. 1975) și-a început cariera în anul 1994, la postul de radio 2M+. A lucrat la Tele 7abc, TVR, Antena 1 și Realitatea TV. În prezent este corespondent special al televiziunii publice. A transmis din Irak, Afganistan, Liban, Israel, Algeria, Albania, Egipt, Tunisia, Siria și alte zone de conflict. În 2006 a realizat un reportaj în închisoarea americană Guantánamo. În timpul ofensivei americane din Irak, în 2003, a fost singurul corespondent român care a transmis din Bagdad. De-a lungul timpului a intervievat personalități precum Yasser Arafat, Ehud Barak, Benjamin Netanyahu, Valentino Rossi, ayatollahul Mohammad Fadlallah, Jaap de Hoop Scheffer. A fost distins cu Marele Premiu APTR în 2003, Premiul pentru cel mai bun reportaj în 2007 și Premiul pentru documentar politic în 2009. În 2012 a participat la International Photography Awards (Los Angeles) cu cinci fotografii realizate în Coreea de Nord, fiind printre finaliștii la Marele Premiu „Discovery of the year” și adjudecându-și premiul la secțiunea „Editorial Non-Pro”. Documentarul Coreea de Nord, nimic de invidiat a rulat la TIFF în 2012. În 2013 a fost ales în selecția oficială la Astra Film Festival Sibiu, unul dintre cele mai importante festivaluri de documentare din Europa de Est.

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente