sâmbătă, mai 18, 2024
AcasăsusAdio risipă alimentară, printr-o lege inițiată de Adrian Cozma

Adio risipă alimentară, printr-o lege inițiată de Adrian Cozma

Deputatul PNL de Satu Mare, Adrian Cozma, se numără printre inițiatorii unui proiect de lege menit să eficientizeze măsurile privind diminuarea risipei alimentare în România.

Acest proiect vizează modificarea și completarea unei legi existente pentru a institui o serie de obligații și măsuri menite să combată această problemă tot mai urgentă.

Potrivit inițiativei legislative, se propune organizarea la nivel național a activității tuturor operatorilor economici din sectorul agro-alimentar, precum și reintroducerea alimentelor în circuitul economic și distribuirea acestora către persoanele defavorizate. De asemenea, se dorește facilitarea conexiunii dintre producătorii locali și distribuitorii/comercianții din România.

Adrian Cozma subliniază importanța conștientizării acestei probleme și necesitatea luării de măsuri active pentru a reduce risipa alimentară. Proiectul de lege introduce o serie de obligații specifice pentru autorități și instituțiile administrației publice, inclusiv:

  • Elaborarea unei strategii naționale pentru prevenirea și reducerea risipei alimentare, cu actualizare periodică;
  • Implementarea măsurilor de luptă împotriva risipei alimentare de către instituțiile care gestionează produse alimentare;
  • Crearea unei platforme naționale pentru prevenirea și reducerea risipei alimentare, unde operatorii economici și operatorii receptori trebuie să își introducă informațiile conform legii;
  • Publicarea de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a datelor relevante privind pierderile și risipa de alimente ale operatorilor economici;
  • Coordonarea elaborării de materiale informative pentru operatorii economici în vederea prevenirii și reducerii risipei alimentare.

Aceste măsuri propuse în cadrul proiectului de lege reprezintă un pas important în direcția reducerii risipei alimentare în România și reflectă preocuparea autorităților pentru gestionarea responsabilă a resurselor alimentare și asigurarea unei distribuții echitabile a acestora către populație.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente